Nicio persoană nu a revendicat până luni cei 5.000 de euro găsiţi de un preot greco-catolic în data de 2 iunie, pe perioada derulării evenimentelor publice prilejuite de vizita Papei Francisc la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, potrivit hotnews.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar şef Luminiţa Prodan, a declarat luni, pentru Agerpres, că plicul cu 5.000 de euro pierdut pe Câmpia Libertăţii, în zona toaletelor amplasate în sectorul VIP, nu a fost revendicat, deocamdată, de către proprietar.
Plicul cu bani poate fi revendicat de la Poliţia Municipiului Blaj, acolo unde a fost depus în custodie şi unde trebuie păstrat timp de şase luni.
Pe perioada derulării evenimentelor publice prilejuite de vizita Papei Francisc la Blaj, un preot a găsit un plic cu 5.000 de euro. Plicul era căzut jos, pe podea, într-una din toaletele amplasate în sectorul VIP. Preotul a predat plicul cu bani poliţiştilor. Ţinând cont de zona în care a fost găsit plicul, păgubaşul este un bărbat.
Pe Câmpia Libertăţii din Blaj au fost prezenţi, atunci, peste 100.000 de oameni, dintre care câteva mii în sectorul VIP.