6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat și-a dat foc pe stradă, la Botoșani, și a murit la scurt timp

Un bărbat și-a dat foc pe stradă, la Botoșani, și a murit la scurt timp

Un bărbat de 51 de ani a murit, luni, la spitalul din Botoșani, după ce și-a dat foc pe o stradă din oraș. Flăcările care i-au cuprins trupul au fost stinse de câțiva șoferi care treceau prin zonă, potrivit hotnews.

Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, când bărbatul și-a turnat benzină pe haine și și-a dat foc în plină stradă, după ce s-ar fi certat cu iubita sa. Flăcările au fost stinse de câțiva șoferi care trecereau prin zonă și care au intervenit pentru a-i acorda bărbatului primul ajutor.

Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă a suferit arsuri grave, pe mai bine de 70% din suprafața corporală, și a murit la scurt timp.

„Este vorba de un bărbat de 51 de ani din Suceava, care a decedat după ce și-a turnat pe haine o substanță inflamabilă și s-a autoincendiat. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se așteaptă rezultatele necropsiei, însă nu există suspiciuni cu privire la deces”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS