-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAccident rutier cu patru victime în Gorj

Accident rutier cu patru victime în Gorj

Polițiști din cadrul Secţiei 3 Rurală Motru au fost sesizaţi, în această dimineaţă, prin apelul 112 de un participant la trafic, că pe raza comunei Glogova, a avut loc un accident rutier.

Un tânăr, de 25 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinţi, în timp conducea un autoturism, pe DJ 671 B, din direcţia Baia de Aramă spre Motru, într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei. El a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului, conducătorul auto şi alți trei pasageri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, din comuna Cătunele, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS