Luiza Melencu, fata de 18 ani din Dioști dispărută cu aproape patru luni în urmă în Caracal, este cu adevărat căutată de autorități de-abia acum, acuză familia. Colegii fetei s-au alertat din 14 aprilie.
Luiza Melencu, fata care zâmbește din fotografiile difuzate în mass-media, de aproape două săptămâni, a dispărut pe 14 aprilie 2019. A plecat din Dioști, județul Dolj, către Caracal, pentru a retrage bani de la un bancomat. N-a reușit, iar din Caracal și-a sunat bunicul rămas acasă, să-i spună că se întoarce. N-a mai ajuns, iar bărbatul, îngrijorat, văzând că nu poate să o contacteze pe telefon, a alertat poliția, deși era o zi de duminică.
Diriginta fetei, prof. Larisa Păun, cadru didactic la Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu“ din Craiova, unde fata era elevă în clasa a XI-a, spune că a aflat dintr-o postare pe grupul clasei că Luiza a dispărut.
„Eu am aflat de pe grupul clasei. Unul dintre foștii colegi ai Luizei, care s-a mutat la seral, a distribuit. Cred că undeva seara, și dispăruse în cursul zilei. Și chiar am intrat în panică. Am sunat la telefoanele ei, avusese anterior alt număr, după aceea am vorbit cu bunicul ei și mi-a confirmat“.
Colegii au distribuit anunțuri și au lipit afișe
Colegii, ca și familia au început să o caute de a doua zi, după ce, în duminica dispariției, au lansat alerta și s-au interesat printre prieteni. În Craiova au distribuit anunțuri și au lipit afișe în nenumărate locuri aglomerate, a mai spus diriginta. Niciunul dintre cunoscuți nu s-a gândit, vreo clipă, că fata ar fi putut pleca de bunăvoie. Nu era genul, spune diriginta ei. În plus, avea o relație extraordinară cu bunicii din Dioști .
„Eram convinsă că nu a plecat de bunăvoie de acasă. Țineam legătura foarte mult și cu părinții, și cu bunicii din Dioști , pentru că părinții munceau în străinătate. Cred că în fiecare lună vorbeam la telefon cu bunicii. Și copilul era foarte bun, era șefa clasei, liantul clasei, îi ordona, îi… Aveam mare încredere în ea. (…) Eu îi învățasem că cel mai bun prieten e părintele. Lui îi spui, în primul rând, ce se întâmplă. Era chiar dintre copiii care știau că trebuie să-și termine școala mai întâi“, a mai spus diriginta.
Timp de 12 ani, mama s-a împărțit între locul de muncă și copii
Georgeta Melencu, mama care nu știe nici măcar unde poate aprinde o lumânare sau dacă fata a fost cu adevărat ucisă, a povestit cât de greu i-a fost. A lucrat vreme de 12 ani în Italia, tot timpul cu gândul la fetele ei, Roxana și Luiza – „Lulu“, cum o alintau cunoscuții.
„Eu 12 ani am lucrat în Italia și acum am mers pentru un contract de trei luni în Anglia, cu sora mea. Vă dați seama, tot pentru ea, pentru un trai mai bun, pentru că în Italia nu prea mai era așa bine plătită ziua. (…) Noi șapte luni pe an eram plecați, cinci luni pe an eram în prezența lor. Eu în vacanțe le aduceam, tot timpul cât am fost plecată, în Italia… În momentul în care au crescut un pic mai măricele, aveau vreo 12 ani, ceva de genul ăsta, am vrut să le duc acasă. Ele au început să plângă. Vă dați seama, mi s-a rupt inima, și atunci am decis să le iau acolo. Crescând un pic, Luiza a zis – „Mami, mie aici nu prea îmi place. Nu e școala ca-n România. A făcut a V-a, a VI-a și a VII-a, ceva de genul ăsta, în Italia, iar când am adus-o înapoi în România a pierdut un an“, a povestit Georgeta Melencu.
Fata avea însă un plan foarte bine definit. Spre deosebire de alți tineri de vârsta ei, nu visa să plece din țară. „Voia să termine liceul, să ia bacalaureatul și spera să intre și la facultate. Era un copil foarte bun, serios și cu planuri de viitor“, a descris-o diriginta.
„Dacă nu apărea cazul Alexandrei, cazul Luizei era mușamalizat“
Familia Luizei continuă și astăzi să creadă că se vorbește de fata lor, dispărută de aproape patru luni, doar pentru că lucrurile au decurs așa și pentru că Alexandra, o adolescentă curajoasă, a sunat cu speranță la 112. Deși, cel mai probabil, scenariul descris de criminalul Gheorghe Dincă este real, Alexandra a reușit să zguduie un întreg sistem și să le dea speranțe altor părinți, care își caută, unii de zeci de ani, copiii dispăruți.
„Eu, una, m-am simțit umilită, din toate punctele de vedere. Uitați-vă în ce situație am ajuns! Luptăm de atâta timp pentru Luiza, iar dacă nu era cazul Alexandrei, cazul Luizei era mușamalizat. Unde n-am făcut petiții? La președinte, la doamna ministru, la…, multe petiții… Chiar am făcut tot ce mi-a stat în putință. Am deschis toate ușile, dar eu le deschideam, ele se închideau“, a mai spus, cu amărăciune, Georgeta Melencu.
Familia a reacționat ca la carte.
Bunicul a anunțat dispariția fetei la câteva ore de la răpire, polițiștii din Dioști (cercetați în prezent pentru modul în care au tratat și alte plângeri – n.r.) au înregistrat dispariția, și-au anunțat colegii de la Secția Coșoveni, iar aici lucrurile au trenat destul de mult, deși dosarul a fost înregistrat în cele din urmă ca dosar penal și lucrările au fost coordonate de un procuror de la parchetul local. În 6 iunie, dosarul a fost preluat de DIICOt – ST Craiova, doar că nici aici lucrurile nu au mers mai bine, spune familia.
La început, membrii familiei au fost chemați de câte două ori pe săptămână, ulterior întâlnirile s-au rărit, iar procurorul de caz s-a arătat iritat de insistența familiei. De-abia în ultimele zile, familia Luizei Melencu a aflat că la dosar existau fotografiile unor mașini în care se presupunea că Luiza ar fi putut urca.
Alina Mitran
