-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTarife mai mici la mobil de la 1 ianuarie 2020

Tarife mai mici la mobil de la 1 ianuarie 2020

Tariful maxim pentru apelurile naţionale pe mobil ar putea scădea cu aproape 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2020. De la 0,84 eurocenţi/minut la 0,76 eurocenţi/minut, se prevede într-un proiect postat, astăzi, în consultare publică, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)

Conform legislaţiei europene, până la finalul anului 2020, cel târziu, operatorii prezenţi pe piaţa unică vor practica acelaşi tarif de terminare la puncte mobile, respectiv acelaşi tarif de terminare la puncte fixe. Pentru că ne dorim ca piaţa de comunicaţii electronice din România să îşi păstreze standardele de competitivitate, iar utilizatorii să beneficieze în continuare de oferte cât mai atractive, propunem reducerea cu aproximativ 10% a tarifului maxim de terminare pentru apelurile mobile actuale, ca măsură tranzitorie până la stabilirea tarifului unic european. Tariful propus a fost calculat de ANCOM conform recomandărilor Comisiei Europene, susţine Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Conform arbitrului pieţei telecom, la data de 20 decembrie 2018 au intrat în vigoare la nivel european prevederile Directivei (UE) 2018/1972 ce prevăd aplicarea până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, a unor tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe.

„Noul tarif a fost determinat pe bază de analiză comparativă („benchmark’) la nivel european. Astfel, tariful s-a calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur. Noul tarif se va practica începând cu data de 1 ianuarie 2020”, precizează Autoritatea.

ANCOM notează că operatorii desemnaţi cu putere semnificativă de piaţă – Lycamobile, Orange România, Vodafone Romania, RCS&RDS şi Telekom România Mobile Communications S.A. – vor avea obligaţia să nu depăşească tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea.

Tariful propus de ANCOM va intra şi în procedura de consultare europeană

În acest context, ANCOM consideră că soluţia potrivită pentru piaţa din România, pentru perioada până la aplicarea tarifului unic de terminare la nivel european, este revizuirea nivelului actual al tarifului tranzitoriu de terminare a apelurilor la puncte mobile. Determinat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC (- Costul gradual pe termen lung, n.r.) pur, pe baza informaţiilor din cel mai recent raport al OAREC privind evoluţia tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european. După parcurgerea procesului de consultare publică naţională, tariful maxim reglementat pentru apelurile la puncte mobile propus de ANCOM va intra şi în procedura de consultare europeană, se arată într-un comunicat de presă al ANCOM.

Când se va aplica tariful

Tariful propus de către autoritatea de reglementare se va aplica, începând cu 1 ianuarie 2020. Pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), cât şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE,dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Persoanele interesate pot tansmită observaţii şi propuneri

Măsurile Autorităţii pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile pot fi consultate pe site-ul instituţiei. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 11 septembrie 2019.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS