5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici, reţinut după ce ar fi violat un minor

Preşedintele T.A.T.A, Bogdan Drăghici, reţinut după ce ar fi violat un minor

Preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit că ar fi violat şi agresat sexual un minor, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Acesta ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, una dintre victime fiind chiar fiica sa minoră (Drăghici are mai mulţi copii).
Bogdan Drăghici va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar în prezent este reţinut în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Bogdan Drăghici, cunoscut drept promotor al drepturilor taţilor şi al unor proiecte antidiscriminare nu a rescunoscut faptele, dar anchetatorii spun că au dovezi ale violurilor comisie de acesta.
Avocata mamei fetei a depus mai multe plângeri la poliție, iar anchetatorii au deschis dosar penal.
Potrivit surselor din anchetă, Bogdan Drăghici este acuzat că în perioada 2013-2016 și-a violat fata vitregă. La vremea aceea, copila avea vârsta de 10 ani. Acesta ar fi atins-o în zona intimă și o obliga să întrețină relații intime cu el.
De asemenea, avocata susține că fiica sa vitregă nu ar fi singura victimă.
T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie, iniţiind mai multe acţiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acţiuni sunt militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care ar fi fost defavorabile tăticilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS