5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePloi torențiale și vijelii, luni, în jumătate de țară

Ploi torențiale și vijelii, luni, în jumătate de țară

​Meteorologii au emis luni atenționări cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru 21 de județe din nordul, vestul și centrul țării. De asemenea, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, disconfortul termic se va menține ridicat în după-amiaza zilei de luni. În sudul și sud-estul țării temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade, scrie HotNews.

Prima atenționare cod galben de ploi torențiale și vijelii va fi în vigoare luni, în intervalul 14.00-22.00. Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna. Parțial, vor fi afectate județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

În intervalul menționat, vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55–70 de kilometri la oră, iar temporar 80–90 de kilometri la oră, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

De asemenea, disconfortul termic se va menține ridicat în după-amiaza zilei de luni, în special în regiunile sudice și sud-estice. Îndicele temperatură-umezeală (ITU) vor depăși pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade.

O altă atenționare cod galben va fi în vigoare de luni de la ora 22.00 până marți, la ora 8.00 și vizează județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor. În acest interval vor fi fi averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Raluca-Maria Nedelea

SursaHotNews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS