8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlarmă falsa la 112 pentru pompierii din Iaşi

Alarmă falsa la 112 pentru pompierii din Iaşi

Pompierii din Iaşi au plecat la o distanţă de 8 kilometri, în urma unui apel pe 112, pentru a salva un copil de 3 luni dintr-o casă cuprinsă de flăcări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Apel fals la 112

O persoană a anunţat pompierii din Iaşi, în noaptea de marţi spre miercuri, că în localitea Zanea arde o casă. Trei autospeciale de apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor şi pompierii voluntari din comună au plecat imediat la intervenţie. După puţin timp aceştia au aflat că apelul este fals.

„Am fost apelaţi la 23.27 pentru a interveni la stingerea unui incendiu, izbucnit la o casă din satul Zanea. Apelantul a sesizat faptul că în casă se afla un copil în vârstă de trei luni. La intervenţie s-au deplasat trei autospeciale de stingere, dar şi un echipaj de prim ajutor şi a fost anunţat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ciurea”, a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.

La doar zece minute după apelul iniţial, un ofiţer din dispeceratul ISU a sunat la numărul de telefon de pe care s-a făcut solicitarea pentru detalii suplimentare.

„La acel moment, la telefon a răspuns o persoană care a comunicat faptul că apelul iniţial a fost efecutat de o altă persoană şi că situaţia de urgenţă nu există. La locul solicitării a ajuns şeful SVSU Ciurea care a comunicat şi el că incediul nu se confirmă, forţele fiind întoarse din drum după 8 kilometri”, a explicat Silvia Bolohan.

Acesta nu a fost singurul apel fals către pompierii ieşeni, din noaptea de marţi spre miercuri.

Un bărbat a sunat la 112 şi a spus că în faţa casei sale din localitatea Vişani ard mai multe lemne, iar o altă persoană, posibil sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a spus pompierilor că s-a rătăcit în pădure la Dobrovăţ. Niciunul dintre apeluri nu s-a confirmat.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS