7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă femei sunt rănite după un impact frontal între 2 autoturisme, în Buzău​

Două femei sunt rănite după un impact frontal între 2 autoturisme, în Buzău​

Două femei au fost rănite într-un accident rutier produs, miercuri dimineaţă, pe DN 2B, la ieşirea din orașul Buzău către Brăila, după ce cele două mașini pe care le conduceau s-au ciocnit frontal. Circulaţia rutieră este oprită pe DN 2B, scrie hotnews.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, în timp ce se deplasa cu o mașină pe DN 2B, o prahoveancă de 27 de ani a pierdut controlul autoturismului şi a intrat pe sensul opus de mers, lovind om altă mașină condusă de o femeie de 40 de ani din Gălbinaşi. În urma impactului cele două femei au fost rănite, fiind duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Centrul Infotrafic anunță că circulaţia rutieră este oprită pe DN 2B, la ieşirea din municipiul Buzău către Brăila, din cauza accidentului în care au fost implicate două autoturisme. Coliziunea frontală dintre acestea s-a soldat cu rănirea a două persoane.

Traficul se desfăşoară deviat pe DJ 204D, prin localităţile Ţinteşti şi Tăbărăşti, până la finalizarea cercetărilor.​

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS