Judecatorul Daniela Panioglu, de la Secţia Penală a Curtii de Apel Bucuresti vorbeşte într-un articol scris în Juridice.ro despre cum au ajuns să fie atât de uşoare pedepsele pentru infracţiuni foarte grave prin actuala legislaţie penală.
Creşterea alarmantă a criminalităţii, în special a infracţiunilor comise cu violenţă s-a produs atât prin noul cod penal care a diminuat pedepsele, cât şi prin legea recorsului compensatoriu care a permis ieşirea mai rapidă din inchisoare a celor condamnaţi.
” Cu răbojul, la socoteala pedepsei „
Ca să se înțeleagă cu ce instrumente lucrează, în prezent, judecătorul în materia penalului și cum au înțeles legiuitorii să reglementeze reacția statului în cazul comiterii unei infracțiuni, ca politică penală, voi lua, ca exemplu, una dintre infracțiunile cu un grad ridicat de gravitate, din categoria infracțiunilor îndreptate contra vieții persoanei. După atâtea lupte juridice de-a lungul mai multor ani, pentru modificarea legislației penale și adaptarea acesteia la nu știu ce, să vedem ce se întâmplă atunci când față de un inculpat există probe clare de vinovăție cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor simplu, prevăzută de art. 188, alin. 1, Cod penal, pentru care limitele speciale ale pedepsei principale sunt cuprinse între 10 ani închisoare și 20 de ani închisoare.
Să presupunem că inculpatul formulează un denunț cu privire la comiterea unei infracțiuni de către altul sau alții, pe care, până la momentul propriei trageri la răspundere penală, nu a adus-o la cunoștința organelor judiciare, întrucât nu avea această obligație, cu excepția unei infracțiuni contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, când legea penală prevede obligativitatea înștiințării, de îndată, a autorităților judiciare. În acest caz, judecătorul are obligația, și nu facultatea, de a reține în favoarea sa cauza specială de reducere la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei închisorii, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția martorilor, ceea ce înseamnă că, în exemplul ales, limitele speciale ale pedepsei sunt cuprinse între 5 ani închisoare și 10 ani închisoare.
Limitele speciale se mai reduc, în mod obligatoriu, cu încă o treime.
Mai departe, inculpatul optează pentru procedura simplificată, prevăzută de art. 374, alin. 4, Cod de procedură penală, raportat la art. 396, alin. 10, Cod de procedură penală, situație în care limitele speciale se mai reduc, în mod obligatoriu, cu încă o treime. Prin urmare, inculpatului îi poate fi aplicată pedeapsa închisorii în minimul special de 3 ani și 4 luni închisoare și în maximul special de 6 ani și 8 luni închisoare.
Să presupunem că este condamnat, în mod definitiv, la maximul special de 6 ani și 8 luni închisoare. Pe parcursul executării, beneficiază, potrivit art. 55/1, alin. 1 din Legea nr. 167/2017, privind recursul compensatoriu, de 6 zile închisoare executate suplimentar, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în condiții necorespunzătoare. În acest exemplu, condamnatul va executa efectiv, pentru infracțiunea de omor pe care a comis-o, pedeapsa de 5 ani, 5 luni și 25 zile închisoare, maximul care poate fi executat, stabilit ope legis, prin urmare fără nici o intervenție din partea judecătorului. Nu se pune problema liberării condiționate, care înseamnă aprecierea instanței de judecată.
Cele mai mute denunțuri sunt pentru infracțiunea de trafic de droguri
În același mod, se obțin și se execută pedepse derizorii pentru alte infracțiuni grave, precum tâlhăria calificată de la art. 234, alin. 2, Cod penal, prin urmare tâlhăria comisă în împrejurări grave, cea mai des întâlnită în practica judiciară, pentru care maximul de pedeapsă care poate fi executat efectiv este de 2 ani și 8 luni închisoare. Sau pentru infracțiunea de viol, în varianta agravată de la art. 218, alin. 3, Cod penal, printre care violul comis asupra unui minor, maximul de pedeapsă care poate fi executat, în condițiile arătate, este de 3 ani, 3 luni și 18 zile închisoare, iar pentru varianta agravată de la art. 218, alin. 4, Cod penal, care presupune infracțiunea de viol urmată de moartea victimei, maximul de pedeapsă care poate fi executat este de 4 ani, 10 luni și 7 zile închisoare. Pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2, alin. 2 din Legea nr. 143/2000, în cazul căreia, în practica judiciară, sunt formulate cele mai mute denunțuri, maximul de pedeapsă care poate fi executat efectiv este de 3 ani, 3 luni și 18 zile închisoare, indiferent de cantitatea drogului de mare risc traficată.
Acest mecanism automat, care obligă, reduce, în mod semnificativ, posibilitatea judecătorului de individualizare judiciară a pedepsei. Pe urmă, numărul de 6 zile de închisoare câștigate într-o lună, fără ca deținutul să aibă vreo activitate, este mult prea mare.
Diminuarea dramatică a limitelor de pedeapsă prin actualul Cod penal, intrat în vigoare începând cu data de 1.II.2014, combinată cu mecanismul de reducere obligatorie a limitelor speciale de pedeapsă și cu beneficiul gratuit de zile de închisoare câștigate la locul de detenție nu au condus decât la creșterea alarmantă a criminalității, în special a infracțiunilor comise cu violență.
Judecătorul transformat într-un ” practician al aritmeticii”
În fața acestui mecanism inadmisibil și absurd de individualizare judiciară a pedepsei, care-l exclude pe judecător în aprecierile sale și-l transformă într-un practician al aritmeticii, consider cel puțin că reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar trebui să constituie o facultate, întrucât scopul acestei dispoziții legale constă în încurajarea martorului, în condiții libere, de conștiință, de a aduce la cunoștința organului judiciar comiterea unei infracțiuni, și nu în reglementarea unui instrument de a-și minimaliza, în mod drastic, răspunderea penală proprie.
De asemenea, legiuitorii să aibă în vedere faptul că modificarea neîncetată a legislației penale constituie una dintre cele mai mari vulnerabilități ale actului de justiție, iar măsurile legislative luate în această manieră, a slăbirii forței de reacție a statului, înclină tot mai mult doar în beneficiul inculpatului și, în sens invers, în defavoarea persoanei vătămate, care devine o a doua victimă, a procesului penal.
Jud. Daniela Panioglu
Curtea de Apel București – Secția I penală
Citeşte şi Modificarea Codurilor penale, adoptată
