2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Două gospodării au fost mistuite de flăcări

Vâlcea: Două gospodării au fost mistuite de flăcări

Două case din judeţul Vâlcea au fost mistuite de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea iniţial focul a izbucnit la una dintre case din cauza unei acţiuni intenţionate cu autor necunoscut.

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în jurul orei 3 pentru stingerea unui incendiu la o casa de locuit in localitatea Băbeni, strada Teilor. Pentru stingerea incendiului au ajuns la fața locului doua autospecialele stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD . A fost anunţat si SVSU Babeni.
” La fața locului pompierii au găsit acoperișul din lemn al locuinței cuprins de flacari. A ars acoperisul pe o suprafață de 80 mp. si acoperisul unei a doua case din altă gospodărie pe o suprafață de 60 mp. Nu sunt victime. A fost alertat si CEZ care va trimite o echipă la faţa locului pentru debranşarea de la rețeaua de alimentare cu electricitate. În sprijinul pompierilor au a ajuns si SVSU Băbeni. După aproape trei ore de eforturi pompierii au reușit să stingă incendiul”, se arată în comunicatul ISU Vâlcea.

Proprietarii gospodăriilor s-au ales cu mai multe pagube

Proprietarii celor două case afectate de incendiu s-au ales cu mai multe pagube.
„În urma incendiului au fost afectate două gospodării astfel: la numita N.G. a ars acoperișul anexei construit din lemn cu învelitoare din tablă în S de 40 mp., o bucătărie de vară construită din lemn cu învelitoare din țiglă în S de 43 mp., o copertină construită din lemn cu învelitoare din tablă în S de 20 mp, un adăpost animale din lemn cu învelitore din tablă, scule electrice, 5 mc. lemn de foc. La locuința învecinată proprietatea A.E. au ars acoperișul anexei construit din lemn cu învelitoare din tablă în S de 40 mp. și acoperrtisul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă”, se arată în comunicatul ISU Vâlcea.

Din primele date se pare că focul ar fi fost pus de o persoană care nu a fost identificată.

„Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul ar fi izbucnit în urma unei acțiuni intenționate cu autor necunoscut. De asemenea, pe timpul intervenției a fost evaluată şi o femeie în vârstă de 70 ani – sotia proprietarului N. M., cu atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital”, mai spun reprezentanţii ISU Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS