2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţi ai unui centru pentru copii cu handicap din Ploieşti, acuzaţi că bat copiii, au revenit la muncă

Angajaţi ai unui centru pentru copii cu handicap din Ploieşti, acuzaţi că bat copiii, au revenit la muncă

Mai mulţi angajaţi ai unui centru pentru copii cu handicap din Ploieşti, cercetaţi după ce au avut comportamente agresive la adresa copiilor, au revenit la muncă după şase luni de control judiciar , scrie mediafax.

Director DGASPC: „Nu am avut ce face”

Directorului DGASPC Prahova, Viorel Călin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii nu au interzis angajaţilor Complexului de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” din Ploieşti să revină la muncă.

Asta după ce în octombrie anul trecut, 11 persoane, respectiv instructori de educaţie, îngrijitor de copii, asistent medical şi infirmiere, au fost reţinuţi pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorului.

„Unii şi-au dat demisia, alţii s-au pensionat, alţii sunt la alte centre. Cinci însă s-au întors. Cei care s-au întors lucrează la bucatărie sau în alte locuri, nu direct cu copiii. Nu am avut ce face, nu au interdicţie, nimic. Au avut şase luni de control judiciar şi atunci am putut să le suspendăm activitatea, că nici atunci nu au avut interdicţie”, a declarat Călin.

Potrivit acestuia, în ultima perioadă s-au făcut mai multe angajări, dar oamenii nu au făcut faţă şi au plecat.

La finele lunii octombrie anul trecut, 11 angajaţi ai Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” din Ploieşti au fost reţinuţi pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorului.

Directorul DGASPC Prahova, Viorel Călin, se declara, la vremea respectivă, şocat de cele întâmplate. Potrivit acestuia, angajaţii reţinuţi – instructori de educaţie, îngrijitor de copii, asistent medical, infirmiere – lucrau cu copii cu dizabilităţi severe.

„Au fost suspiciuni şi Poliţia, cu metodele specifice, a făcut aceste verificări, şi normal că trebuia să-i verifice pe cei care lucrează direct cu copiii fiindcă, teoretic, ei ar fi putut săvârşi aceste abuzuri fizice. Nu ştiu să vă spun foarte multe, dar vorbim la modul general de abuz fizic, verbal şi de altă natură. Bătăi, ţipete, probabil că da şi în adresă se mai spune de împiedicarea unei dezvoltări normale ale copiilor, adică probabil că metodele de lucru cu copiii nu erau cele care trebuia să fie”, declara Călin.

Potrivit acestuia, mai mulţi copii sunt imobilizaţi la pat şi au afecţiuni fizice foarte grave, marea majoritatea fiind încadrată în gradul grav de handicap. Copiii provin din familii care ori sunt dezorganizate ori nu nu pot asigura îngrijirea la domiciliu.

În vara anului trecut, conducerea DGASPC Prahova a făcut o anchetă după ce a fost sesizată privind eventuale bătăi ale angajaţilor din centru de plasament din Ploieşti aplicate copiilor internaţi. Sesizarea a fost făcută de un bărbat care era în proces de divorţ cu soţia, femeia fiind angajată a centrului de plasament din Ploieşti. În telefon ei, soţul a găsit o conversaţie purtată cu o altă angajată în care femeia era învăţată să bată copiii, ca să se facă ascultată.

„Trebuie să mai lucrez la îmblânzitul bestiilor”, ar fi spus soţia bărbatului, angajată a centrului.

„Dă-le să zacă. Să te ştie de frică. Acum, la început. S… îi bate rău. Ai văzut cum ascultă de ea? Dă-le la baie, pe furiş… Unde îi prindeam, îi dădeam. Pe scări, când coboram la masa, oriunde. Fă-te ascultată. Uită-te în jur şi dă. Acum, la început… Ai să te obişnuieşti şi o să ţi se pară floare la ureche. Mai discutăm peste vreo 4,5 luni… Te uiţi, dai cât poţi de tare şi îi spui: să nu mai strig la tine de două ori că îţi crăp capul. Nu stai să îl previi pe copil şi apoi dai”, i s-ar fi răspuns de către o altă angajată.

Din conversaţia purtată între cele două, reieşea că cele două femei ar fi plecat acasă şi cu produse alimentare destinate copiilor.

Psihologii DGASPC Prahova atrăgeau atenţia că aceşti copii cu dizabilităţi au nevoie de îngrijiri speciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS