Documentarul „Colectiv”, care a urmărit derularea evenimentelor de după tragedia din 2015, a fost proiectat în premieră la Festivalul de Film de la Veneția. Bazat pe investigaţiile echipei de jurnalişti de la Gazeta Sporturilor, condusă de Cătălin Tolontan, filmul va avea premiera Nord-Americana la prestigiosul Festivalul de Film de la Toronto pe 6 septembrie în cadrul secțiunii Documentare.
„Colectiv” este primul documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. Pelicula are ca temă incendiul din clubul din București și culisele luptei împotriva corupției din perioada care a urmat tragediei soldate cu moartea a 64 de oameni. „colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmăreşte cu egal interes autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului.
Jurnalişti pe urmele tragediei
Documentarul lui Alexander Nanau descrie tot ce a urmat după incendiul de la Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, când 27 de oameni au murit pe loc și 180 au fost răniți. Atunci, Ministerul Sănătății le-a promis victimelor cu arsuri că vor avea parte de cele mai bune îngrijiri însă, pe măsură ce se scurgea timpul tot mai mulți dintre aceștia au pierit, ridicând proporțiile tragediei la 64 de morți. Jurnaliștii de investigație ai Gazetei urmăresc pas cu pas ce se întâmplă și merg pe toate pistele: caută surse din interiorul instituțiilor, consultă documente oficiale și întreabă medicii implicați în tratarea răniților.
Multe din scene au fost filmate chiar în redacția Gazetei Sporturilor.
Pentru realizarea documentarului, echipa regizorului Alexander Nanau a avut acces în redacție vreme de mai bine de un an, iar în unele perioade camerele video i-au însoțit pe ziariști zi de zi. Astfel, filmul surprinde momente importante ale muncii lor, inclusiv pe teren. Una dintre scene îi prezintă pe Mirela Neag și Cătălin Tolontan pe treptele institutului ICECHIM în momentul în care au avut confirmarea din analizele comandate chiar de ei că dezinfectanții Hexi Pharma, folosiți inclusiv în spitalele care tratau răniții de la Colectiv, sunt diluați.
Ce conţine filmul
O bună parte a acestui film cuprinde investigațiile Gazetei Sporturilor de după Colectiv: Hexi Pharma, Secureanu, spitalele Primăriei și altele. Puține ziare din lume au avut onoarea de a fi, vreodată, subiectul unui film ajuns la un asemenea eveniment. Echipa de jurnalişti de investigaţie condusă de Cătălin Tolontan îşi continuă munca publicand anchetele în cotidianul Libertatea.
O evidenţiere dramatică a rolului jurnalismului
Curatorul Secţiunii Documentare de la Festivalul de Film din Toronto, Thom Powers, spune că munca jurnaliştilor Libertatea şi GSP este una dintre cele mai exigente prezenţe ale cinematografiei.
Festivaluri în cadrul cărora va mai apărea documentarul „Colectiv”
După lansarea modială de la Veneția, filmul va avea premiera Nord-Americana la prestigiosul Festivalul de Film de la Toronto pe 6 septembrie în cadrul secțiunii Documentare.
În Canada, proiecțiile sunt programate pe 6, 8 și 12 septembrie. În cadrul Zurich Film Festival, care va avea loc in perioada 26 septembrie – 6 octombrie, in acest moment, sunt programate 4 vizionari ale filmului: 28 si 29 septembrie si 1 si 5 octombrie.
Filmul va merge în octombrie și la festivalul de film jurnalistic și politic al clubului presei din Washington, unde se va organiza o dezbatere.
Premiera în România a filmului „Colectiv” va avea loc in noiembrie.