6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSistemul la alegeri a fost sută la sută funcţional pe 26 mai

Sistemul la alegeri a fost sută la sută funcţional pe 26 mai

Sistemul la alegeri a fost sută la sută funcţional, folosirea tabletelor nu a mărit timpul de votare în diaspora sau în ţară, a declarat prim-adjunctul directorului STS, generalul Ionel-Sorin Bălan la audierea în Comisia de anchetă privind posibila fraudare a europarlamentarelor.

„În urma analizei interne cu privire la funcţionalitatea sistemelor centrale vă pot confirma faptul că sistemele au avut funcţionalitate de 100%”, a afirmat, astăzi, Ionel-Sorin Bălan.

Acesta a mai spus că utilizarea tabletelor pentru introducerea datelor votantului în sistem nu a mărit timpii de validare în Diaspora sau în ţară.

„Pot să va informez că în urma statisticilor realizate, timpul mediu de preluare procesare şi validare a unui CNP în străinătate pentru ambele procese electorale, respectiv europarlamentare şi referendum a fost de 10 secunde. Ceea ce înseamnă că din momentul din care se introduce buletinul în sistem, până la validare trec 10 secunde. Utilizarea tabletelor nu a mărit timpii din Diaspora sau din ţară”, a explicat Bălan.

Bălan a adăugat că nu a existat niciun angajat al STS care să fi operat tablete sau care să fi introdus date în sistemele enumerate, această responsabilitate revenind operatorilor IT.

Au existat inadvertenţe în centralizarea voturilor

Înaintea conducerii STS a fost audiat în comisia de anchetă directorul Institutului Naţional de Statistică (INS) Tudorel Andrei. Acesta a declarat că au existat inadvertenţe în centralizarea voturilor, însă acestea nu au afectat în niciun fel rezultatul final al alegerilor.

Înaintea vacanţei parlamentare, Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

De asemenea, din partea MAE secretarul general al instituţiei Laura Elena Chiorean a spus, la audiererile respective, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai, precizând că „în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”.

Tabletele au fost testate înainte de ziua scrutinului

Şi preşedintele AEP a fost audiat în cadrul Comisiei de anchetă. Astfel, Constantin Buică a afirmat că tabletele folosite în secţiile de vot la alegerile din 26 mai au fost testate înainte de ziua scrutinului de Autoritatea Electorală şi STS şi nu au fost constatate „vulnerabilităţi” în funcţionarea lor, potrivit Mediafax.ro.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS