5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAPIA dă startul depunerii cererilor pentru prima împădurire

APIA dă startul depunerii cererilor pentru prima împădurire

APIA dă startul depunerii cererilor pentru prima împădurire, pe 16 septembrie.

Aceasta este cea de-a 4-a sesiune de depunere a cererilor de „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”.

Schema este aferentă Submăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”. Aceasta face parte din cadrul Măsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilități pădurilor”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Alocarea financiară pentru sesiunea 4/2019 este de 15.000.000 euro.

Cererile de sprijin pot fi depuse în intervalul 16 septembrie 2019, ora 09.00 – 13 decembrie 2019, ora 14.00. Condițiile privind depunerea și selectarea cererilor de sprijin sunt detaliate în cadrul Ghidului solicitantului.

Suprafaţa acoperită cu pădure a Doljului reprezintă în jur de 11,7 la sută din suprafaţa totală a judeţului. În zona de sud a judeţului, terenurile sunt nisipoase şi necesită împăduriri cu specii adaptate, respectiv glădiţă, salcâmi sau sălcioară. În nord, se pretează alte specii de puieţi, respectiv cer, gârniţă şi salcâm. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS