3.4 C
Craiova
luni, 30 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepând de azi cresc amenzile pentru apelurile false la 112

Începând de azi cresc amenzile pentru apelurile false la 112

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numerele 113 ori 114 se sancționează, începând de azi, cu amenzi mai mari, care pornesc de la 500 de lei și ajung la 1.000 de lei.

De asemenea, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amenzi de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.


Guvernul Dăncilă a impus prin Ordonanță de Urgență, în luna august, obligația ca operatorii de telefonie mobilă să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay. Cartelele preplătite nu se vor mai putea vinde decât cu buletinul de la 1 ianuarie 2020, iar cei care dețin deja astfel de cartele și nu vor să-și dea datele personale nu vor mai beneficia de servicii de la 1 septembrie 2020, se arată în Ordonanța de urgență care modifică sistemul 112 și care a fost publicată în Monitorul Oficial în 3 septembrie. Datele personale ale utilizatorilor de telefonie vor fi stocate 5 ani de STS, iar amenzile pentru alertarea falsă au crescut de 5 ori, până la 5.000 de lei.
Poliția Română reamintește că noile sancțiuni pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului 112 vor putea fi aplicate de astăzi, 3 octombrie.

Amenzi majorate semnificativ pentru alertarea falsă, astfel:

  • apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
  • alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei.

Apelarea abuzivă este definită astfel:

  • apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Mesajul abuziv este definit astfel:

  • transmiterea repetată de mesaje scurte (SMS) către numărul 113, cu rea intenție, de către o persoană care nu este înregistrată la administratorul SNUAU, sau transmiterea unui mesaj scurt (SMS) către numărul 113 pentru a aduce injurii operatorilor, precum și transmiterea repetată către numărul 114, cu rea intenție, a unor mesaje care nu respectă condițiile cu privire la transmisterea mesajelor cu informația de localizare.

Alertarea falsă este definită astfel:

  • utilizarea intenţionată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie în mod nejustificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS