O reţea de prostituţie din Franţa în care se aflau nouă cetăţeni români a fost destructurată de autorităţile din Nancy, informează site-ul ICI-C-NANCY.FR.
Reţeaua de prostituţie deţinută de români a fost destructurată pe 30 septembrie în cadrul unei anchete judiciare deschise cu un magistrat instructor JIRS Nancy, în localitățile Rouen, Besancon, Tours, Le Mans, Le Havre şi Mulhouse. La acţiune au participat Oficiul central pentru reprimarea traficului de persoane, Serviciul regional al Poliției Judiciare din Strasbourg, Brigada de Securitate a secției de poliție din Le Havre și Grupul regional de intervenție din Rouenon.
„Activitatea itinerantă” s-a desfășurat în mai multe localităţi, începând din octombrie 2017, potrivit procurorilor Curții Interregionale Specializate de la Nancy. Opt dintre suspecţi au fost arestaţi, iar unul este sub control judiciar.