0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBMW vrea să-şi dubleze vânzările de maşini de lux pentru a-şi spori marja de profit

BMW vrea să-şi dubleze vânzările de maşini de lux pentru a-şi spori marja de profit

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) vrea să dubleze anul viitor vânzările maşinilor sale de lux pentru a-şi spori marja de profit, afectată de investiţiile în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, a afirmat directorul financiar Nicolas Peter, transmite Reuters.

BMW speră să vândă anul viitor 135.000 de modele premium, cum ar fi i8, 8-series, X7 şi 7-series, faţă de aproximativ 65.000 unităţi livrate, în 2018. „Vrem să creştem în următorii ani şi suntem convinşi că segmentul premium va depăşi nivelul pieţei, şi noi vom depăşi nivelul pieţei”, le-a spus Peter, jurnaliştilor germani.

Companiile obţin marje de profit mai ridicate din vânzarea modelelor de lux faţă de vehiculele obişnuite, iar majorarea livrărilor va ajuta divizia auto a BMW (care include brandurile BMW şi Mini) să revină la o marjă de profit între 8% şi 10%, a explicat directorul financiar al grupului auto.

Costurile pentru dezvoltarea maşinilor mai mici, inclusiv un model electric Mini, au afectat profitabilitatea companiei germane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS