4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne

Persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne

Persoanele cu dizabilităţi își vor putea achiziționa echipamente moderne din vouchere în valoare de până la 23.000 de lei care vor fi acordate începând cu această săptămână., a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de luni.

„Începând cu această săptămână, persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere, un voucher este deja tipărit, deci acestea pot fi primite cât mai curând. Este una din modalităţile de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, pentru că persoanele cu dizabilităţi au potenţial care trebuie pus în valoare”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Cei care angajează persoane cu dizabilităţi vor primi o subvenţie lunară în valoare de 2.250 de lei

Premierul a adăugat că, pe lângă aceste vouchere în valoare de până la 23.000 de lei fiecare, cei care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi vor primi o subvenţie lunară în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare angajat.

„Este un proiect dezvoltat de guvernarea noastră în ultimele luni şi care, iată, aduce deja beneficii concrete oamenilor”, a susţinut Dăncilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS