4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârg în culorile toamnei pentru o fetiță bolnavă de cancer

Târg în culorile toamnei pentru o fetiță bolnavă de cancer

E joi. În curtea Liceului Teoretic Amărăştii de Jos e plin de culori. Este ziua Târgului de Toamnă, evenimentul care umple de viaţă curtea liceului în fiecare an. Conform tradiţiei, elevii vând delicatese şi obiecte felurite, iar banii strânşi vor fi donaţi în scop caritabil. Anul acesta, fondurile vor merge către Mara, o fetiţă cu origini în comună. La Amărăşti, cu zâmbete luminoase, câţiva puşti de clasa a IV-a cu pulovere verzi îşi prezintă oferta. În acest timp, la 200 de kilometri depărtare, Mara face a doua cură de chimioterapie.

Târg caritabil pentru sprijinirea Marei

Sub un soare blând, sute de oameni se perindă prin faţa tarabelor cu dulceţuri, zacuscă, prăjituri, obiecte ornamentale făcute de elevi de toate vârstele. Tărtăcuţe pictate, borcane cu delicii de sezon, dulciuri de casă, creioane cu animale făcute din castane la capete. Câţiva copii de zece ani arată spre masa lor bogată: „Avem borcane cu gem, compot, zacuscă, obiecte personalizate, făcute de noi. Tărtăcuţele sunt pregătite cu doamna învăţătoare. Aici sunt rame decorate de noi, sunt foarte frumoase“. Îi întreb dacă se bucură că vor ajuta o fetiţă cu minunăţiile pe care le vând astăzi. „Muuult“, îmi răspunde o copilă brunetă, cu părul lung.

Târgul de toamnă este organizat de liceul din Amărăştii de Jos de câţiva ani, la fel şi târgul de prăjituri din decembrie. Evenimentele au avut scop caritabil de la început, aflăm de la directorul unităţii. Produsele rămase după vânzare erau, de obicei, donate Centrului Medico-Social din localitate, iar din banii strânşi se făceau pachete pentru familiile nevoiaşe. „Anul acesta, aflând de Mara, am decis să legăm activitatea de acest caz şi să încercăm să o sprijinim atât cât putem“, spune Ramona Mihaela Marcu, directorul unităţii şcolare unde mama Marei a fost, un timp, profesor suplinitor.

O fetiţă zâmbeşte sub ploaie

Copiii ştiu că, prin implicarea lor, vor sprijini un copil. Eliza Radu, o elevă de 14 ani, şi Irina, de 15 ani, se bucură că pot, în felul lor să ajute. Câteva mămici dau o mână la servirea clienţilor de către copii şi îi ghidează pe cei mici la calcule. Delia Modan e în spatele tarabei clasei a II-a. „Şi eu sunt mamă, am o fetiţă şi un băieţel. Este o situaţie grea. Nu îi doresc nimănui să treacă prin aşa ceva. Îi cunoaştem familia, sunt oameni extraordinari, cu bun-simţ, cu frică de Dumnezeu. Toată comuna s-a unit pentru acest festival. Sperăm ca puţinul care se adună din partea noastră să o ajute şi bunul Dumnezeu să aibă grijă de ea. Ce îmi doresc pentru copiii mei, îmi doresc şi pentru acest copil“.

Puţin mai departe, stau întinse pe o sfoară tablouri cu dovleci, coşuri cu legume, flori. Găbiţă, Iulia, Raluca, Simona. Clasa a II-a. Printre ele, un tablou cu o fetiţă zâmbind sub stropi de ploaie, cu umbrela strânsă. Ar putea avea nouă ani. Mara a împlinit nouă ani săptămâna trecută.
Nu i-a sărbătorit la şcoală, cu colegii ei. Mara nu a mai mers la clasă după primele două săptămâni de la începutul cursurilor. După o banală enterocolită, cu burtica balonată, părinţii au fost trimişi subit de medicul de familie la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Capitală. Acolo au aflat că are cancer. Boala aceea al cărui nume ne ferim să îl rostim, care tace şi macină. Tumoră desmoplazică cu celule mici rotunde, stadiul IV, cu metastaze. Câteva cuvinte care au dat peste cap câteva vieţi în câteva zile.

Tumoră rară, cu evoluţie tăcută

Părinţii locuiesc în Bucureşti şi îşi petrec acum drumul între spitale. Nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru diagnosticul pus de medici în numai două zile de la prezentarea la Spitalul „Grigore Alexandrescu“, în data de 23 septembrie. După o simplă palpare, totul s-a precipitat, au urmat investigaţii după investigaţii. Ecografia a arătat o „formaţiune voluminoasă, imprecis delimitată, ce măsoară aproximativ 92/76/120 mm“. În numai două zile, au confirmat cancerul. Tumoră malignă a ţesutului conjunctiv şi alte ţesuturi moi ale abdomenului. Deşi a mai durat două săptămâni până la diagnosticul exact, de tumoră desmoplazică cu celule mici rotunde stadiul IV, cu metastaze la ficat, plămânul drept, învelişul abdominal, Marei i s-a administrat deja prima cură de chimioterapie, cu spectru larg. Nu era timp de pierdut. Joi, în timp ce la Amărăştii de Jos copiii organizau târgul pentru ea, Mara se pregătea pentru a doua cură, prima ţintită pe diagnostic.

Părinții copilei așteaptă răspunsuri de la clinici din străinătate


Tania Precup, mama fetiţei, încă nu ştie dacă Mara va continua tratamentul în ţară sau în străinătate. Trebuie ca medicul curant să decidă dacă este oportună plecarea, iar părinţii aşteaptă răspunsuri de la mai multe clinici din Franţa, Germania şi Turcia. Au primit un prim răspuns din partea unei clinici din Italia, care a confirmat diagnosticul. În acest moment, încă se corelează informaţiile, pentru a se stabili calea de urmat. De aceea, încă nu se poate şti exact ce sumă va fi necesară pentru tratament şi cheltuielile conexe. Cert este că banii necesari nu sunt puţini. În Turcia, cinci zile de tratament costă circa 10.000 de euro, fără a include aici costurile de transport şi multe alte cheltuieli conexe. Apropiaţii familiei au început deja o campanie de strângere de fonduri în mediul online, pentru a avea o sumă la care familia să poată apela imediat ce se vor stabili paşii următori. Deşi formularul de decont nu este neglijat, părinţii ştiu că, şi dacă le-ar fi aprobată decontarea, procedura durează foarte mult timp. Iar timpul nu le este prieten în aceste momente.

O luptă de copil

Cum este Mara? Speriată. Ştie că are o problemă la burtică, dar nu ştie exact ce. Este deja prea bulversată de cele trei anestezii, de intervenţiile chirurgicale prin care a trecut, de zilele la rând cu perfuzii, de chimioterapie, de lipsa lucrurilor familiare din viaţa ei. E înscrisă la şcoala din cadrul Spitalului Fundeni, dar ajunge destul de rar la activităţi. Starea ei diferă de la un moment la altul. Uneori e mai bine, alteori oboseşte foarte repede, se luptă cu ameţeala, are probleme cu somnul. Mara luptă. Fără a şti că o face şi fără a şti cum, ea luptă prin fiecare perfuzie pe care o primeşte, prin fiecare intervenţie pe care o suportă, prin fiecare cură de chimio. Dar în lupta ei este nevoie şi de noi.


M-am întors la tabloul cu acea copilă veselă sub ploaie, să îl iau acasă. Cineva l-a luat înaintea mea. M-am întors cu un coş cu legume pictat în culori vesele, semnat de Aurora, clasa a II-a. Emană optimism şi viaţă. La fel ca fetiţa care zâmbea cu umbrela strânsă.

Puteţi dona orice sumă în contul Marei sau în cel al mamei sale, Tania:
Cont în euro, deschis la First Bank
Titular cont: Tania Precup
RO65PIRB1700157128003000

Cont în lei, deschis la First Bank
Titular cont: Mara Precup
RO06PIRB1700550289001000

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS