-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii geniali aleg să plece din ţară

Românii geniali aleg să plece din ţară

Conf. univ. dr. Vasile-Aurel Căuş, preşedintele organizaţiei Mensa România, a declarat marţi, pentru Agerpres, că mulţi români cu un coeficient înalt de inteligenţă aleg să plece din ţară.

Organizaţia Mensa fost creată în 1946 în Oxford, Marea Britanie. Aceasta are scopul de a găsi şi pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligenţă. Criteriul unic de admitere în Mensa este obţinerea unui scor care plasează individul în primele două procente din populaţie în ceea ce priveşte nivelul de inteligenţă.
Mensa România funcţionează din anul 1992. Mensa România organizează cel puţin două întâlniri anuale pentru toţi membrii săi. Grupurile locale au întâlniri lunare sau săptămânale. Unele întâlniri sunt pentru discuţii, altele sunt întâlniri specifice SIG-urilor (Special Interest Group), unde se pot desfăşura jocuri, evenimente şi conferinţe specifice sau se pot purta discuţii privitoare la un anumit domeniu de activitate.

Organizaţia Mensa cuprinde în România în jur de 700 de persoane

Preşedintele Mensa România, conf. univ. dr. Vasile-Aurel Căuş, spune că sunt foarte mulţi oameni care se mută în organizaţii Mensa din alte ţări. „În prezent, organizaţia Mensa, a celor mai inteligente persoane din lume, cuprinde în România în jur de 700 de persoane şi numărul lor ar trebui, logic, să tot crească în urma testărilor şi înscrierilor. Nu este tocmai aşa deoarece sunt multe plecări. Sunt foarte mulţi oameni, în legătură directă cu Mensa, care pleacă în străinătate. Pleacă, probabil, pentru că sunt inteligenţi. Se mută în organizaţii Mensa din alte ţări. Alţii, după un an, au alte aşteptări de la organizaţie şi renunţă. Mai sunt unii care şi revin“, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Mensa România.

Mensa măsoară IQ-ul între 126 şi 140

Aurel Căuş a precizat că testul Mensa măsoară IQ-ul între 126 şi 140, deci este centrat pe pragul de 131-132, fiind ca un fel de cântar care măsoară doar între anumite valori.
„Dacă IQ-ul este peste 140, testul spune doar că este peste. Sunt oameni care au făcut tot testul şi care au, în principiu, un IQ de peste 145, chiar mulţi, dar cât peste 145 nu poate măsura. Testele care măsoară geniile e o altă poveste, complicată“, a spus preşedintele Mensa. Acesta afirmă că nu ştie organizaţii care să testeze genii. În schimb, orice psiholog autorizat din ţară poate să acceseze teste de inteligenţă care oferă posibilitatea de a o măsura pe o scară mult mai largă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS