-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCNAIR a semnat contractul pentru îmbunătățirea siguranței traficului

CNAIR a semnat contractul pentru îmbunătățirea siguranței traficului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) a semnat contractul aferent proiectului „Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată“ cu firma Vesta Investiment SRL, se arată într-un comunicat de presă.

Valoarea totală a contractului este de 34.324.881,41 lei și are ca durată de implementare 24 de luni. Scopul proiectului este creşterea siguranţei rutiere pentru 246 de treceri la nivel a drumurilor naţionale cu calea ferată până la sfârşitul anului 2021.

Proiectul presupune:

-montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară;
-montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație;
-semnalizare rutieră orizontală cu caracteristici superioare (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier);
-marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 m, între barieră și indicator)
-Implementarea proiectului va crește gradul de siguranță a traficului, prin adoptarea soluțiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile -naționale la intersecția cu trecerile la nivel cu calea ferată.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 ( 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, 15% contribuție proprie).

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS