3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGazonul de pe Oblemenco - preţ redus cât pentru ţigări şi o cafea

Gazonul de pe Oblemenco – preţ redus cât pentru ţigări şi o cafea

Compania Naţională de Investiţii(CNI), principalul finanţator al stadionului Oblemenco din Craiova, are puteri paranormale. CNI a comandat noul gazon hibrid de la firma CON-A al cărui preţ este identic cu diferenţa de preţ pe care Primăria Craiova se angaja să o plătească dintre gazonul hibrid şi cel natural, montat mai demult.

Într-un răspuns trimis la solicitarea GdS, CNI spune că preţul gazoului hibrid montat recent la Craiova este de 1.186.950 de lei fără TVA, adică 1.412.470,5 lei cu tot cu taxa pe valoarea adăugată. Într-o convenţie semnată cu Primăria Craiova şi aprobată de Consiliul Local în luna octombrie, prin care se parafa schimbarea gazonului de pe stadion, CNI îi comunica primăriei că trebuie să plătească 1.412.500,25 lei partea ei de cofinanţare. De unde ştia atunci CNI cu câţi bani trebuia să contribuie primăria? Asta ne-am întrebat şi noi, aşa că am cerut lămuriri Companiei.

CNI negociază şi face economii de un pachet de ţigări şi o cafea

După circa două săptămâni, a venit şi răspunsul: Compania avea să deruleze o procedură de achiziţie publică şi a anunţat de pe atunci că va negocia cu CON-A preţul gazonului, deoarece, dacă ar fi angajat altă firmă, exista riscul să se strice sistemele adiacente gazonului. După încă o lună, CNI a precizat într-un alt răspuns trimis GdS, că a negociat cu CON-A folosind procedura de achiziţie publică denumită „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ“. Şi atât de bine a negociat încât a făcut o „uriaşă“ economie de 30,25 de lei. Oricum, naiv să fii să crezi că CNI nu ştia dinainte cât va costa gazonul hibrid din moment ce a cerut primăriei să plătească o sumă aproape identică cu cea rezultată în urma aşa-zisei negocieri.

Unii cu prostiile, alţii cu plata

De ce este important de lămurit acest lucru? Pentru că banii îi plăteşte Primăria Craiova, adică noi toţi, iar negocierea nu au făcut-o oficialii din Bănie, care s-au angajat doar să plătească atât cât li se cere. În plus, discuţia a fost că Primăria va achita doar diferenţa dintre gazonul hibrid şi cel natural. Din sumele prezentate de CNI rezultă că primăria va deconta totul, inclusiv gazonul natural. Care este contribuţia CON-A sau a CNI? La urma urmei, CON-A este cea care a montat gazonul prost calitativ, iar CNI l-a acceptat doi ani la rând închizând ochii. Iar Primăria Craiova plăteşte oalele sparte.

Tehnic vorbind, iată care sunt caracteristicile gazonului de pe Oblemenco:

Tip sistem: suport sintetic + gazon sportiv(rulou)
Tip iarbă sintetică: polietilenă rezistentă UV
Material suport: plasă perforată 100% PEHD
Înălţimea firului de iarbă: 55 mm
Rezistenţă la rupere: 16200 dtex
Permeabilitatea apei: > 2000 mm/u

Durata furnizării şi montării gazonului hibrid prevăzută în contract este de 15 zile calendaristice, cu o durată de garanţie de şase luni de la data încheierii procesului-verbal de recepţie. Furnizorul va asigura mentenanţa gazonului pentru o perioadă de şase luni de la data încheierii procesului verbal de recepţie furnizare şi montaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS