0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePandurii a intrat în faliment. Clubul mai poate face apel

Pandurii a intrat în faliment. Clubul mai poate face apel

Clubul Pandurii a intrat în faliment, în urma unei decizii a Tribunalului Gorj. Hotărârea poate fi contestată cu apel.

Administrația Clubului Pandurii Lignitul a și anunțat că va contesta decizia pronunțată miercuri de instanța de la Gorj și va solicita și suspendarea executării. „Admite cererile formulate de către administratorul judiciar CONSULTING COMPANY IPURL şi creditoarea AJFP Gorj privind deschiderea procedurii falimentului debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Dispune deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare. Desemnează lichidator judiciar provizoriu CONSULTING COMPANY IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu lunar de 5.000 lei din averea debitoarei. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării menţiuni. Fixează termen pentru predarea gestiunii 23.12.2019. Fixează termen pentru depunerea cererilor de creanţe născute după deschiderea procedurii insolvenţei la data de 10.01.2020. Fixează termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi publicarea în BPI a tabelului suplimentar al creanţelor la 29.01.2020. Termenul pentru depunerea contestaţiile la tabelul suplimentar de creanţe este de şapte zile de la publicarea în BPI a tabelului de creanţe. Fixează termenul pentru tabelul definitiv consolidat de creanţe la 12.02.2020“, potrivit Tribunalului Gorj.

Mai există o echipă – Viitorul Pandurii

Pandurii a mai anunțat că își va continua programul competiţional normal cu toate echipele. Echipa de seniori evoluează în liga secundă. Clubul a intrat în insolvență, însă nu a reușit să își achite datoriile. Acestea depășesc 5 milioane de euro. În urmă cu mai multe luni, administrația CS Pandurii Lignitul a obținut în instanță o hotărâre prin care asociații echpei sunt obligați la plata cotizațiilor restante. Este vorba de suma de 3,2 milioane de euro plătibili de CEO, CJ Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu, USMO și Artego.

Asociații au inițiat însă demersuri pentru suspendarea executării silite și blocarea banilor. Cel puțin în momentul de față, soarta CS Pandurii este sub semnul întrebării. La Târgu Jiu mai există o echipă denumită Viitorul Pandurii și care este controlată de omul de afaceri Nicolae Sarcină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS