4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReguli noi pentru stabilirea identităţii. Când are voie Poliția Română să legitimeze o persoană

Reguli noi pentru stabilirea identităţii. Când are voie Poliția Română să legitimeze o persoană

Din ianuarie 2020, poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în anumite situaţii. De asemenea, acesta este obligat să spună care este motivul legitimării.

Noi reguli privind legitimareaDin ianuarie 2020, polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească…

Gepostet von Politia Romana am Dienstag, 12. November 2019

Potrivit unei postări pe Facebook, de la începutul anului viitor polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei numai în situația în care:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;
d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;
h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS