4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandalul permiselor de port-armă: Prefectul de Caraș-Severin a fost pus sub control judiciar

Scandalul permiselor de port-armă: Prefectul de Caraș-Severin a fost pus sub control judiciar

Şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este suspectat de abuz în serviciu, după ce ar fi intervenit în favoarea unor persoane care voiau să obţină arme, dar nu participau la cursuri, potrivit avocatului lui Ştefan. Prefectul din Caraș a fost pus sub control judiciar.

Nouă percheziţii s-au făcut miercuri, dintre care una la Poliția Caraș-Severin, la locuințele unor persoane, dintre care unele polițiști, și la sediul unei firme.

Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal constituit la DIICOT Caraș-Severin în urma unei sesizări din oficiu a ofițerilor S.J.A. Caraș-Severin, în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Practic, susține DGA, începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, pentru a obține beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care făceau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS