0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSecretar de stat: Toți cei care depăşesc 60% din punctaj vor beneficia de un loc la rezidenţiat

Secretar de stat: Toți cei care depăşesc 60% din punctaj vor beneficia de un loc la rezidenţiat

Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a reiterat că toţi participanţii la concursul de intrare în rezidenţiat care vor avea punctajul mai mare de 60% vor beneficia de un loc de rezidenţiat, informează g4media.ro

„Modificările sunt conform hotărârilor pe care le-am luat – toţi cei care vor depăşi 60% din punctaj vor beneficia de un loc de rezident ca să se instruiască în specialităţile pe care ei le vor alege”, a spus secretarul de stat, duminică, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Număr de locuri mărit la specialitățile deficitare

El a afirmat că este o satisfacţie pentru echipa actuală de la Ministerul Sănătăţii că a reuşit „să recupereze” această generaţie „foarte importantă” pentru medicina românească.

„Vom implementa o lărgire a spaţiilor de instruire pentru aceşti medici rezidenţi (cei care obţin peste 60% punctaj – n.r.) în alte spitale care până acum nu au beneficiat de această posibilitate, în reţele ale Ministerului Sănătăţii, în primul rând, dar şi în reţele locale – spitale clinice judeţene, ale autorităţilor locale, ale Ministerelor Transporturi, Apărare Naţională, care au spitale foarte bune, Ministerului de Interne, spitale private, astfel încât să utilizăm baza tehnologică foarte avansată a unor spitale (…)”, a mai spus Moldovan.

Potrivit acestuia, trebuie mărit numărul de locuri la specialităţile care sunt deficitare, aceasta fiind o prioritate a Ministerului Sănătăţii.

Horaţiu Moldovan a precizat că Ministerul Sănătăţii va pune accent, în ceea ce priveşte rezidenţiatul, pentru anii următori, „pe raţional, pe clinic, pe aspectele de inteligenţă medicală, mai mult decât pe metodele clasice de examen”.

9.000 de participanți la concurs

Un număr de 8.876 de tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie) s-au înscris să participe, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat.

Sunt 4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 la medicină dentară, 256 la farmacie şi 96 de locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS