0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: 5.000 de manifestanţi împotriva 'capitulării' în faţa Rusiei

Ucraina: 5.000 de manifestanţi împotriva ‘capitulării’ în faţa Rusiei

Aproximativ 5.000 de manifestanţi au făcut apel duminică la preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să nu cedeze presiunii Moscovei, cu o zi înainte de o întâlnire cu Vladimir Putin la un summit despre conflictul ucrainean la Paris, informează Agerpres, citând AFP.

Manifestanţii, care a răspuns la apelul venit în special de la partidul fostului preşedinte Petro Peroşenko, s-au reunit în centrul capitalei pentru această pentru această adunare denumită ‘Linii roşii pentru Zelenski’.

Militanţi ai partidului de extremă-dreapta Svoboda au fost de asemenea prezenţi, numeroşi participanţi afişând pancarte pe care era scris ‘Nu capitulării’ şi ‘Gazul rusesc, funia din jurul gâtului’.

„Mi-e teamă de rezultatele (summitului). Nu aştept nimic bun de la preşedintele nostru deoarece este o persoană slabă (…) Mi-e teamă că vinde interesele statului”. a declarat pentru AFP Anna Gniliţka, fermieră de 47 de ani venită din regiunea Zaporojie (sud-est).

„În schimbul gazului ieftin pe care Rusia îl poate oferi, Zelenski poate face concesii în privinţa chestiunii Donbassului şi a statutului său”, a spus la rândul său Oleksandr Zubcenko, un pensionar de 61 de ani.

Rugăciuni pentru o pace justă

Noua Biserică Ortodoxă Ucraineană, care şi-a obţinut în urmă cu un an independenţa de sub tutela religioasă a Moscovei, a anunţat că duminică va ţine o zi de rugăciuni „pentru o pace justă şi pentru victoria poporului nostru şi a statului nostru”.

Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin se întâlnesc luni, la Paris, în prima lor întrevedere, sub o mediere franco-germană, pentru a relansa negocierile de pace în privinţa estului Ucrainei, unde războiul dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi început în urmă cu peste cinci ani a făcut peste 13.000 de morţi.

Occidentul şi Ucraina acuză Moscova că îi finanţează şi îi înarmează pe rebeli, lucru negat de Rusia. Acest summit este extrem de aşteptat, după trei ani de paralizie a negocierilor la cel mai înalt nivel, chiar dacă nu este sperat niciun rezultat real.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS