Meteorologii au anunțat că nu vom avea zăpadă de Crăciun şi Revelion.
În perioada 23 – 30 decembrie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Maxima va atinge chiar și 10 grade Celsius.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.
În săptămâna 30 decembrie – 6 ianuarie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru aceeastă săptămână, pe întreg teritoriul României. Maxima va depăși 10 grade Celsius.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara.