-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCât costă amenajarea de noi locuri de parcare la Slatina

Cât costă amenajarea de noi locuri de parcare la Slatina

Primăria Slatina va cheltui pentru amenajarea de noi locuri de parcare, fiind vorba de parcări modulare supraetajate, peste 40 de milioane de lei, fără TVA, urmând ca investiția să fie realizată în şapte luni de la adjudecare.

Peste 500 de locuri noi de parcare ar urma să fie puse la dispoziția cetățenilor din Slatina de anul viitor, soluția găsită de municipalitate fiind amplasarea de module cu locuri de parcare supraetajate, pe spații relativ mici, acolo unde s-au mai identificat terenuri libere. Proiectul de hotărâre vizând aprobarea investiției urmează să fie supus votului consilierilor locali.

Parcări de zece milioane de euro

Investiția totală depășește 40 de milioane de lei (48,5 milioane de lei, valoarea cu TVA), dintre care doar 7,2 milioane de lei, fără TVA, reprezintă construcții și montaj. Diferența, care înseamnă o valoare extrem de mare, va fi plătită pentru achiziționarea acestor module. „Practic, sunt niște produse“, a explicat directorul Direcției de Administrare a Străzilor și Iluminat Public, Claudiu Dascălu.

Unde se vor amplasa locurile de parcare

Iată care sunt zonele în care vor fi amplasate astfel de parcări, precum și numărul locurilor de parcare care se vor adăuga astfel celor existente:

• Zona strada Textilistului, bl. G9 – parcarea propusă va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 90,00 mp, asigurând un număr de 25 de locuri de parcare;
• Zona strada Teiului, bl. 2 – 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 90,00 mp, 25 locuri parcare;
• Zona aleea Rozelor, bl. GA23 – 3 module parcări cu suprafața teren de 240,00 mp, 63 de locuri parcare;
• Zona aleea Rozelor, bl. FB20 – e 15,00 m x 6,00 m, cu suprafata teren de 90,00 mp, 25 de locuri parcare.
• Zona aleea Lalelelor, bl. FA13AG – 2 module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 180,00 mp, 50 locuri parcare.
• Zona aleea Lalelelor, bl. FB7 – 4 module parcări cu suprafața teren de 330,00 mp, 88 de locuri parcare propuse astfel:
• Zona strada Centura Basarabilor, parc G6 – 3 module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţa teren de 270,00 mp, 75 de locuri parcare;
• Zona strada Crişan, cămin Slatex – 4 module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaţa teren de 360,00 mp, 100 de locuri parcare;
• Zona strada Păcii, bl.1 – bl.3 – 3 module parcări cu dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 270,00 mp, 75 de locuri parcare;
• Zona Steaua strada Văilor, bl. 5 – strada Ec.Teodoroiu bl.30 – dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafaşa teren de 90,00 mp, 25 de locuri parcare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS