DIICOT face astăzi 76 de percheziții, inclusiv la Universitatea „Spiru Haret”. Procurorii au suspiciuni că mai mulți studenți și masteranzi au obținut în mod fraudulos diplome după ce au plătit bani mai multor angajați ai unității de învățământ, între care și prorectorului .
Procurorii spun că unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat.
Ei sunt acuzați că au facilitat promovarea frauduloasă de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.
În acest caz, anchetatorii fac 76 percheziții în București și în județele Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile din țară ale Universității Spiru Haret.
Potrivit DIICOT, ancheta vizează destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.