Consilierii municipali se întrunesc în şedinţă miercuri, pe ordinea de zi figurând 81 de proiecte care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea Spitalului Metropolitan, o rectificare bugetară, dar şi solicitarea de acordare a 1,5% din PIB pentru bugetul Capitalei, potrivit Hotnews.
– CGMB ar putea aproba indicatorii tehnico-economici pentru realizarea, în Şoseaua Pipera nr. 55, 63 – 65, a Spitalului Metropolitan, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 4,7 miliarde de lei cu TVA. Durata de realizare este estimată la 60 de luni. Spitalul va avea 750 de paturi pentru spitalizare continuă, 107 paturi pentru spitalizare de zi, 93 posturi de tratament, 113 paturi ATI. De asemenea, se va construi un turn de cel mult 60 de metri înălţime, cu funcţiuni de spaţii administrative şi hotel, care va fi prevăzut şi cu un heliport;
– CGMB va dezbate şi un proiect pentru reabilitarea a 105,9 kilometri de reţea de termoficare. Proiectul, care include 25 de obiective, urmează să fie depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, având o valoare totală de 1.572.631.844 lei inclusiv TVA. Municipalitatea va cofinanţa proiectul cu 26.468.783 lei din cheltuielile eligibile ale proiectului, cât şi cheltuielile neeligibile, reprezentând TVA, în valoare de 249.192.658 lei;
Citeşte continuare pe hotnews.