5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRisc foarte mare de avalanşă în Munţii Făgăraş

Risc foarte mare de avalanşă în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează că există un risc foarte mare de avalanşă în Munţii Făgăraş, generat, în principal, de stratul însemnat de zăpadă proaspătă şi vântul puternic care se va semnala la altitudini de peste 1800 metri.

Potrivit Buletinului nivometeorologic pentru perioada 29 – 30 decembrie, în Munţii Făgăraş, ninsorile însemnate cantitativ depuse în ultimele 24 de ore au condus la creşterea stratului de zăpadă cu circa 80 cm în zona înaltă şi cu 40-50 cm la altitudini mai joase. În cursul zilei de duminică, va continua să ningă şi se vor mai depune în medie 15-20 cm de zăpadă proaspătă, iar vântul puternic de la peste 1800 m va crea noi plăci de vânt.

La peste 1800 m, stratul instabil de zăpadă proaspătă măsoară circa 80 cm

„Principalele riscuri sunt reprezentate de stratul însemnat de zăpadă proaspătă, instabilă de tip pulver care în locurile adăpostite are dimensiuni considerabile, precum şi de plăcile de vânt ce se vor forma în special pe versanţii cu orientare nord-vestică, nordică şi nord-estică. Declanşarea avalanşelor, inclusiv a celor spontane, este posibilă la orice supraîncărcări iar în zonele adăpostite, cu acumulările cele mai mari, pot antrena un volum însemnat de zăpadă”, se precizează în buletinul nivometeorologic.

Potrivit sursei citate, la peste 1800 m, stratul instabil de zăpadă proaspătă de tip pulver, căzută în ultimele 24 ore măsoară circa 80 cm şi este depus peste cruste de gheaţă şi stratul vechi, în general consolidat, care măsoară circa 70-80 de cm. În zonele adăpostite, zăpada transportată va continua să formeze depozite însemnate, înălţimea troienelor putând depăşi 2 metri.

În Masivul Bucegi există un risc însemnat de avalanşă

În Masivul Bucegi există, de asemenea, un risc însemnat de avalanşă, în condiţiile în care, la peste 1800 m, stratul instabil de zăpadă proaspătă, de tip pulver, măsoară pe alocuri peste 25 cm. Acest strat nou de zăpadă este depus peste cruste de gheaţă şi stratul vechi, de aproximativ 15-20 cm. În zonele adăpostite, zăpada transportată va continua să formeze depozite însemnate.

Ninsorile care se vor mai semnala duminică, în prima parte a nopţii, vor scădea treptat în intensitate. Se vor mai depune în medie până la 10 cm de zăpadă proaspătă iar vântul puternic de la peste 1800 m va forma noi plăci de vânt, precizează ANM.

În toate masivele va continua să ningă

În toate masivele va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă proaspătă, de tip pulver, instabil, de dimensiuni mai însemnate în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vântul va sufla moderat, cu rafale de peste 60-70 km/h în zonele înalte unde va viscoli şi spulbera zăpada, formând plăci de vânt şi depozite mai însemnate de zăpadă. La supraîncărcări, pe pante cu înclinaţie mare şi cu strat mai consistent, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici. În Carpaţii Meridionali se pot declanşa avalanşe medii şi chiar mari, inclusiv spontane în zonele cu acumulări însemnate de zăpadă proaspătă.

În Carpaţii Meridionali, stratul de zăpadă măsura 163 cm la Bâlea-Lac

Duminică dimineaţa, în Carpaţii Meridionali, stratul de zăpadă măsura 163 cm la Bâlea-Lac, 63 cm la Vf. Omu, 50 cm la Păltiniş, 36 cm la Predeal, 19 cm Vf. Ţarcu, 19 cm la Cuntu, 16 cm la Parâng, 13 cm la Sinaia, 18 cm la Fundata. În Carpaţii Orientali, zăpada avea 39 cm la Lăcăuţi, 32 cm la Vf. Călimani, 16 cm la Iezer-Rodnei, 13 cm la Ceahlău-Toaca, 10 cm la Bucin iar în Carpaţii Occidentali erau 38 cm de zăpadă la Semenic, 37 cm la Vladeasa 1400 m, 33 cm la Stâna de Vale şi 38 cm la Vf. Vlădeasa.

În noaptea de duminică spre luni, aria ninsorilor se va restrânge în Carpaţii Orientli

În noaptea de duminică spre luni, aria ninsorilor se va restrânge în Carpaţii Orientali unde pe arii restrânse va mai ninge slab. În cursul zilei de luni, vremea va fi însorită. Vântul va prezenta intensificări de 60-70 km/h în zona înaltă din majoritatea masivelor, viscolind şi spulberând temporar zăpada.

În ceea ce priveşte temperaturile, la peste 1800 m vor fi minime între -18 şi -12 gr.C şi maxime între -14 şi -8 gr.C (valori predominante). Sub 1800 m se vor semnala temperaturi minime cuprinse între -12 şi -8 gr.C şi temperaturi maxime între -7 şi -3 gr.C

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS