Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau vor să călătorească în Germania că personalul unei companii aeriene a intrat în grevă până pe 1 ianuarie, astfel că mai multe zboruri vor fi anulate din cauză că nu vor opera 30 de avioane în această perioadă, transmite Mediafax.
MAE anunţă grevă la o companie aeriană germană până pe 1 ianuarie. 30 de avioane nu vor opera zborurile. „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în R.F. Germania că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, Organizaţia independentă a însoţitorilor de zbor (UFO) a anunţat declanşarea unei greve a personalului de zbor al companiei Germanwings, subsidiară a companiei aeriene Eurowings, pentru intervalul 30.12.2019 – 01.01.2020, orele 24:00.
30 de curse aeriene, afectate de grevă
În această perioadă, nu vor opera curse 30 dintre cele aproximativ 140 de avioane ale companiei Eurowings. A fost activat un plan de zbor special, care este pus la dispoziţie pe site-ul www.eurowings.com”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Instituţia precizează că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României. La Berlin: +493021239555, +493021239514 şi +493021239516. La Consulatul General al României la Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +492286838254. La Consulatului General al României la München: +4989553307.