Salariul minim brut a crescut cu 7,2% de la 1 ianuarie 2020, comparativ cu nivelul din anul 2019. Ce salariu minim sunt obligate firmele să le asigure angajaților, cât este salariul minim net pe care îl primesc „în mănă” angajații, costul salarial suportat de angajator, pragurile diferențiate pentru angajații cu facultate și pentru cei din firmele de construcții, contribuțiile sociale la contractele de muncă part-time, procedurile pe care angajatorii trebuie să le fecteze în REVISAL – informațiile sunt în acest articol.
Potrivit HG 935 din 13 ianuarie 2019, salariul minim brut pe economie crește de la 2080 de lei la 2230 de lei, de la 1 ianuarie 2020.
La un salariu brut de 2230 de lei, angajatul va primi „în mână” un salariu net de 1346 lei, iar firma va suporta în total un salariu întreg de 2280 de lei.
Salariul diferențiat pentru lucrătorii cu facultate
Salariul diferențiat pentru lucrătorii cu facultate care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare rămâne nemodificat: 2350 lei brut pe lună. La acest nivel salarial, remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.
În România, în anul 2019 erau încadrați cu salariul minim brut de 2.080 lei un număr de 1.370.232 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 24% din numărul total de salariați activi (5.631.757). La aceștia se adăugau un număr mic de angajați la stat (33 de salariați).
De menționat că salariul net crește și prin aplicarea deducerilor personale, în funcție de numărul de persoane pe care angajatul le are în întreținere, conform art. 77 din Codul Fiscal.
Citește continuarea pe startupcafe.