Toate noile motociclete şi mopede care vor fi omologate începând din 1 ianuarie 2020 în scopul comercializării în Uniunea Europeană (UE) trebuie să îndeplinească noul standard de mediu Euro 5, care va înlocui norma de poluare actuală Euro 4, informează Agerpres, citând Asociaţia Constructorilor Europeni de Motocicluri (ACEM).
Motocicletele enduro şi cele de trial, mopedele cu trei roţi concepute pentru scopuri utilitare şi cvadriciclurile uşoare sunt segmente de nişă care au primit o perioadă de tranziţie până la 1 ianuarie 2024 pentru implementarea standardului Euro 5.
Diagnoză cu tehnologie avansată
O altă modificare este introducerea progresivă a unui al doilea nivel de diagnoză cu care motociclul este echipat din construcţie (OBD), care permite identificarea avansată şi semnalizarea defecţiunilor, precum şi defectarea sistemelor de control al emisiilor, precizează ACEM.
Secretarul general al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Motocicluri, Antonio Perlot, a arătat că performanţele de mediu ale motocicletelor cu motorizare Euro 5 vor deveni similare cu cele ale automobilelor cu motorizare Euro 6.