0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateThe Guardian include România printre recomandările de vacanţă pentru 2020

The Guardian include România printre recomandările de vacanţă pentru 2020

Într-un articol apărut în The Guardian, România este enumerată între destinaţiile de vacanţă ale anului 2020. Publicaţia scrie că urşii, bizonii şi biodiversitatea sunt printre elementele care o recomandă să fie vizitată.

Cele 20 de locuri care merită să fie vizitate în anul 2020, recomandate de The Guardian, adună destinaţii care sunt prezentate ca exemple de protecţie a naturii şi proiecte care schimbă viaţa comunităţii şi a planetei, potrivit digi24.ro.
„Nu e nevoie să zburaţi până în Sudul Africii ca să participaţi la un safari. România este unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru a vedea mamifere mari în sălbăticie. România are şapte milioane de hectare de pădure, o parte importantă dintre acestea fiind pădure virgină străveche. Aceasta adăposteşte cea mai mare populaţie de urşi bruni, lupi şi lyncşi de pe continent“, se precizează în The Guardian.

Fundaţia Conservation Carpathia are planuri să creeze cel mai mare parc naţional din Europa

Fundaţia Conservation Carpathia (FCC) este prezentată pentru „planurile ambiţioase de a crea cel mai mare parc naţional din Europa. Concentrată asupra refacerii pădurilor degradate şi a unui ecosistem mai amplu, FCC a lansat de curând un program de turism eco care include urmărirea urşilor”.
Britanicii remarcă şi programul fundaţiei privind bizonii. Acesta este un proiect pe patru ani care prevede eliberarea primelor exemplare în sălbăticie în această primăvară.
Reintroducerea bizonului, despre care se spune că a dispărut de două secole din România, este considerată un element care va încuraja biodiversitatea. Un proiect separat derulat de Rewilding Europe şi WWF Romania, Life Bison, finanţat de Comisia Europeană, a pus deja în libertate 60 de exemplare în Munţii Ţarcu şi Poiana Ruscă.
Animalele pot fi urmărite deja printr-un proiect al European Safari Company. Asociaţia Măgura Zimbrilor oferă opţiuni de traseu cu diferite oportunităţi pentru drumeţii, ciclism şi cazare.

„Avem o natură şi o viaţă sălbatică uluitoare şi oferim ceva unic în Europa“

În Delta Dunării se vorbeşte despre reintroducerea bivolilor de apă. „Avem o natură şi o viaţă sălbatică uluitoare şi oferim ceva unic în Europa“, a declarat Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România, pentru The Guardian
„În timp ce în ţară sunt probleme cu tăierile ilegale de lemn, ecoturismul ia amploare în mod susţinut. Există provocări, dar turismul eco evoluează de la sine şi multe mici afaceri implicate din punct de vedere etic îşi fac apariţia“, a spus Andrei Blumer.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS