8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTradiţii şi superstiţii de Bobotează

Tradiţii şi superstiţii de Bobotează

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă.

Pentru credincioşii ortodocşi, dar şi pentru cei catolici, Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, scrie adevarul.ro. Ajunul Bobotezei este prima zi de post din Noul An, după 11 zile de sărbători în care nu au mai fost restricţii alimentare. „Înainte de Bobotează, avem o zi în care se ajunează. Oamenii se pregătesc astfel pentru marea sărbătoare din 6 ianuarie. Ajunul Botezului este o zi de pregătire duhovnicească prin post aspru pentru a preîntâmpina această mare sărbătoare a Botezului Domnului“, spune părintele Eugen Ramon Ilie. Credincioşii ţin post aspru sau chiar post negru, luând numai dimineaţă Agheasmă Mare, pe care o au păstrată din anii trecuţi.

Boboteaza este dedicată purificării mediului înconjurător

Ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. În unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele. De asemenea, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an. La Bobotează se sfinţesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi. Acela care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
Boboteaza este ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului. Este dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. Sărbătoarea cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului. Local se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an. De asemenea, se deschide cerul şi vorbesc animalele.

Dacă pomii sunt încărcaţi cu promoroacă vor avea rod bogat

Sărbătoarea abundă în superstiţii. Oamenii de la sate ţin cont şi acum de ele. Există credinţa potrivit căreia dacă în dimineaţa de Ajunul Bobotezei pomii sunt încărcaţi cu promoroacă vor avea rod bogat. De Ajun, nu sunt admise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut, nici măcar jăratic. În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul şi opt zile după aceea nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfinţite.

În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul

Superstiţia cel mai des întâlnită este cea care spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inel un fir roşu de mătase şi un fir de busuioc, pe care le pun sub pernă. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care ce vor căsători. Fetele care cad pe gheaţă de Bobotează se crede că sigur se vor mărita în acel an. Tradiţia populară mai spune că Ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului şi că în această noapte viitorul poate fi citit în oglindă.

Iordănitul femeilor, un alt obicei

În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum. Îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Sunt 12 feluri de mâncare care trebuie puse pe masa de sărbătoare

În ajunul Bobotezei, potrivit tradiţiei, se obişnuieşte ca gospodinele să pregătească bucate alese: sarmale, friptură, piftie de porc, cârnaţi etc.
Se spune că mâncarea tradiţională pentru această zi de sărbătoare este piftia de porc, deoarece aceasta ne duce cu gândul la îngheţurile Bobotezei.
În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa de Crăciun. Pe masa cea mai mare din casă, la care toată lumea se adună de obcei să mănânce, se aşterne o faţă de masă aleasă special pentru acest moment. Sub faţa de masă se pun câteva firicele de fân. Pe fiecare colţ al mesei se aşază câte un bulgaraş de sare. Apoi, sunt 12 feluri de mâncare care trebuie puse pe masa astfel aranjată: colivă, bob fiert; fiertură de prune sau perje afumate; sarmale cu crupe; borş de burechiuşe (borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi cu ciuperci); borş de peşte; peşte prăjit; plăcinte cu varză acră; plăcinte cu mac; prăjituri de casă; cozonac şi turtele Maicii Precista. De aceste feluri de mâncare nu trebuie să se atingă nimeni până nu vine preotul să le sfinţească. După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS