5.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul Companiei Naționale Aeroporturi București și-a dat demisia

Directorul Companiei Naționale Aeroporturi București și-a dat demisia


George Alexandru Ivan și-a dat demisia din funcția de director al Companiei Naționale Aeroporturi București. Instituția administrează cele două aeroporturi de lângă Capitală, Băneasa și Otopeni.

El a devenit angajat al acestei companii în decembrie 2017, atunci când a fost creat un post special pentru el și a fost organizat în doar câteva zile un concurs pe repede înainte la care doar el a participat, potrivit experților de la Curtea de Conturi.

În vârsta de 33 de ani, Alexandru Ivan a devenit directorul Companiei Naționale Aeroporturi București în aprilie anul trecut.

În decembrie 2017, Alexandru Ivan devenea, prin detașare, directorul comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, potrivit propriului CV.

În septembrie se transferase de la SC Electrificare CFR SA, o altă companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, unde ocupa funcția de director general adjunct.

De altfel, Alexandru Ivan câștigase o poziție în Consilul de Administrație al Companiei de Aeroporturi din februarie, pe care a ținut-o până în august 2017, chiar înainte de a primi transferul.

Numele lui Alexandru Ivan este inclus într-un raport al Curții de Contutri care arată că angajările și promovările în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București s-au făcut netransparent și fără să existe criterii de selecție clare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS