6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcoli şi grădiniţe închise în Bulgaria din cauza gripei

Şcoli şi grădiniţe închise în Bulgaria din cauza gripei

În Bulgaria este alertă din cauza gripei sezoniere şi în mai multe regiuni au fost închise şcolile şi grădiniţele.

Potrivit autorităţilor sanitare de la Sofia, sunt peste două sute de cazuri de îmbolnăviri, dar nu a fost semnalat niciun deces.

Spitalele din Bulgaria sunt luate cu asalt de oamenii care prezintă simptome ale gripei sezoniere. Cele mai multe cazuri se înregistrează în rândul copiilor, aduşi la camerele de gardă de părinţi.

Pacient: “La început a avut vărsături, apoi a făcut temperatură mare, iar acum tuşeşte.”

Medic“Sunt pacienţi cu temperatură foarte mare, cărora le curge nasul, cu tuse, dureri în gât şi stare generală de oboseală.”

Citește și

Crește bilanțul deceselor din cauza gripei în România. Măsurile luate de autorități

Asistentele din unităţile sanitare ştiu foarte clar care sunt paşii ce trebuie urmaţi în momentul în care un posibil bolnav ajunge în grija lor.

Asistent medical“Imediat ce ajung la cabinetul medical îi preluăm şi nu îi lăsăm să aştepte pe hol.”

Măsurile speciale de protecţie din spitale sunt foarte stricte, iar pesonalul medical intervine pentru a nu permite răspândirea virusului gripal.

Asistent medical: “Principala măsură constă în echipament de protecţie – tot personalul poartă mască şi mănuşi. Dezinfectăm constant clădirea.”

În spitalele mai mari au fost amenajate saloane speciale pentru pacienţii cu complicaţii apărute din cauza gripei.

Pe de altă parte, deocamdată, în Bulgaria nu au fost semnalate suspiciuni privind coronavirusul din China. Oficialii de la Sofia au emis avertizări pentru cetăţenii bulgari care vizitează China şi îi sfătuiesc să îşi ia toate măsurile de precauţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS