0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDepistaţi cu viteze peste 200 km/h, pe autostrăzi

Depistaţi cu viteze peste 200 km/h, pe autostrăzi

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române au depistat, în minivacanța prilejuită de Mica Unire, 387 de conducători auto care au călcat pedala de accelerație peste limita legală.

În perioada 24 – 26 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române s-au aflat în teren, pe autostrăzi, pentru ca oamenii să ajungă cu bine la destinație.

În cele 3 zile, polițiștii au depistat, în total, pe autostrăzi, 577 de abateri contravenționale. Dintre acestea, 387 au vizat depășirea limitei legale de viteză. Ca măsuri complementare, au fost reținute permisele de conducere a 77 de conducători auto. Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni, pentru care au fost întocmite dosare penale.

Viteze de 200 KM/h

Sâmbătă după-amiază, spre Constanța, pe A2, a fost depistat un bărbat de 36 de ani, conducând cu viteza de 218 km/h. Abaterea a fost filmată și înregistrată cu aparatul radar AUTOVISION. Contravenientul a fost sancționat cu amendă de 2.900 de lei și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.

Un alt bărbat, de 45 de ani, a fost sancționat cu aceeași amendă și măsură complementară, pentru că, pe drumul spre Constanța, pe A2, a fost depistat conducând cu 205 km/h.

În aceeași zi, pe A1, polițiștii au depistat un bărbat de 45 de ani, conducând un auto cu remorcă, având permisul de conducere suspendat. În cauză, s-a întocmit dosar.

Pe A3, un alt bărbat conducea cu 215 km/h, abatere fiind filmată și înregistrată de aparatul Trucam. Acesta a fost sancționat cu amendă de 2.900 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Pe A1 a fost depistat un cetățean maghiar, de 29 de ani, care conducea cu 135km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 km/h. În urma verificărilor, s-a constatat ca acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România suspendat. I-a fost întocmit dosar penal.

Tot cu dosar penal s-a ales un alt conducător auto, care a fost depistat de polițiști, sâmbătă seara, pe A3, conducând către București cu permisul de conducere reținut.

Ce spune legea

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS