2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Finanțelor anunță închiderea CEO, în lipsa aplicării unui plan de restructurare

Ministrul Finanțelor anunță închiderea CEO, în lipsa aplicării unui plan de restructurare

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că una dintre principalele companii energetice din țară, Complexul Energetic Oltenia (CEO), se va închide dacă nu urmează planul de restructurare la care s-a angajat în schimbul ajutorului de salvare din partea statului.

Florin Cîţu a precizat că ministerul pe care îl conduce a trimis inspecţia financiară în control ca să vadă ce s-a întâmplat cu fondurile acestei societăţi în ultimii ani și cum au fost gestionate. Ministrul a precizat că ajutorul de salvare va menține Complexul Energetic Oltenia pe linia de plutire.

„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii care au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. În cazul în care Comisia este de acord, ajutorul se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii“, a precizat ministrul Finanțelor.

Ajutor de 1,2 miliarde de lei

De menţionat că, săptămâna trecută, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de 1,2 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Oltenia. Banii sunt pentru plata certificatelor de emisii de CO2 din anul trecut. În prezent, se așteaptă un aviz de la Comisia Europeană pentru a se trece efectiv la realizarea împrumutului. Acesta va fi oferit de către Trezoreria Statului și va trebui rambursat în termen de şase luni. Potrivit legii, dacă nu se va reuși achitarea împrumutului, lucru cert, de altfel, ajutorul de salvare se va transforma în ajutor de restructurare.

„În data de 20.01.2020, în conformitate cu prevederile europene și naționale privind ajutoarele de stat, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a transmis, prin Consiliul Concurenței, către direcțiile specializate ale Comisiei Europene formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia SA. Urmare a clarificărilor care au avut loc între Comisia Europeană, MEEMA, Consiliul Concurenței și CE Oltenia, în data de 31.01.2020 aceasta a considerat ca sunt îndeplinite cerințele privind transmiterea formală a notificării ajutorului de salvare“, conform Complexului Energetic Oltenia care așteaptă acum avizul Comisiei europene pentru ajutorul de stat.

Vor să închidă patru cariere miniere

Dacă va fi primit, CEO are timp până la finalul lunii aprilie să obțină finanțarea și să cumpere certificatele de CO2. În caz contrar va primi zilnic amenzi. Dacă ajutorul de salvare se va transforma în ajutor de restructurare, CEO a anunțat deja care va fi planul de restructurare a companiei.

Este vorba de închiderea a patru cariere miniere până în anul 2026, introducerea unor grupuri pe gaze naturale la termocentralele din Gorj și Dolj, precum și construirea de panouri fotovoltaice cu o putere totală de 300 MW. De asemenea, până în 2025 numărul de salariați se va reduce cu aproximativ 4.000 de persoane. De precizat că subunitățile miniere se vor închide prin epuizarea zăcământului și nu forțat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS