12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntervențiile pentru redeschiderea circulației feroviare în județul Olt continuă și în cursul nopții

Intervențiile pentru redeschiderea circulației feroviare în județul Olt continuă și în cursul nopții

Lucrările de reparații la linia de cale ferată pe firul I, între stațiile Fărcașele – Dragănești Olt, se vor finaliza marţi, urmând ca în cursul nopții echipele de intervenție să continue operațiunile de ridicare și repunere pe șina a vagoanelor răsturnate, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. .

La această oră, personalul Diviziei Linii desfășoară ultimele lucrări de reparații la linie și de înlocuire a traverselor și elementelor de prindere pe firul I, în zona podețului. Continuă de asemenea și operațiunile de ridicare și repunere pe șină a vagoanelor răsturnate, intervenții care au însă un grad ridicat de dificultate atât din punct de vedere al posibilităților de calare (fixare) a macaralei de 250 de tone, precum și a manevrelor necesare pentru ridicarea vagoanelor răsturnate în zona podețului și repunerea acestora, în condiții de siguranță, pe șină, se arată într-un comunicat al companiei.

Transbordarea călătorilor, cu mijloace auto

Deoarece redeschiderea circulației este condiționată de finalizarea operațiunilor de scoatere din gabaritul firului I a vagoanelor răsturnate, intervențiile în zona deraierii trenului privat de marfă vor continua și în cursul nopții, mai spun reprezentanţii CFR.

“Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. asigură călătorii că echipele feroviare depun eforturi considerabile pentru a finaliza cât mai curând toate operațiuniule necesare eliberării firului I, și transmite scuze pentru disconfortul creat, cu precizarea că angajații feroviari lucrează și vor lucra non-stop pentru finalizarea lucrărilor necesare redeschiderii traficului în prima etapă pe un sens de circulație.

Transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile Drăgănești Olt și Caracal va fi asigurată în continuare și de asemenea, la solicitarea operatorilor de transport feroviar de călători, anumite trenuri pot fi redirecționate pe ruta deviată București Nord – Titu – Ramificație Golești – Piatra Olt – Craiova (și retur)”, mai informează compania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS