3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateXi Jinping: Coronavirusul, cea mai gravă urgenţă sanitară în China din 1949

Xi Jinping: Coronavirusul, cea mai gravă urgenţă sanitară în China din 1949

Coronavirusul reprezintă cea mai gravă urgenţă sanitară care a afectat China de la fondarea regimului comunist în 1949, a declarat duminică preşedintele Xi Jinping, recunoscând existenţa unor ”lacune” în acţiunile de răspuns la epidemie, informează AFP.

„Trebuie să tragem învăţăminte din lacunele apărute în răspunsul la epidemie”, a declarat acesta, potrivit relatărilor difuzate de televiziunea naţională.

Epidemia de pneumonie virală, care a contaminat aproape 77.000 de persoane în China, dintre care peste 2.400 au decedat, ”este o criză, o mare încercare pentru noi”, a mai spus liderul chinez.

China a fost şi epicentrul epidemiei de SARS, în perioada 2002-2003, care a dus la decesul a circa 650 de persoane pe teritoriul ţării, inclusiv în Hong Kong.

Prin comparaţie, Covid-19 se dovedeşte ”foarte dificilă de prevenit şi de ţinut sub control”, a declarat liderul chinez cu prilejul unei reuniuni la care participă cei mai înalţi oficiali din ţară.

Ca măsură de prevenire a transmiterii, guvernul a plasat în carantină, în urmă cu exact o lună, oraşul Wuhan, epicentrul epidemiei, unde locuiesc 11 milioane de persoane.

Epidemia, care s-a răspândit în circa 30 de ţări şi teritorii, a generat o puternică încetinire a economiei chineze.

Xi Jinping a recunoscut că va avea ”inevitabil un impact puternic asupra economiei şi societăţii”, dar a dat asigurări că efectele acesteia vor fi ”pe termen scurt” şi gestionabile. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS