0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimul român infectat cu noul coronavirus a ajuns la ”Matei Balș”

Primul român infectat cu noul coronavirus a ajuns la ”Matei Balș”

Primul român infectat cu noul coronavirus a fost dus, în noaptea de miercuri spre joi, la Institutul Matei Balș din Capitală. Acesta a fost transportat de un echipaj SMURD, care a ajuns joi dimineața la București.

„Transportul s-a desfășurat în condiții normale pentru astfel de situații și nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane. Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător și având condiții de izolare totală a pacientului.

De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenții de tip CBRN (situații de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară)”, au transmis, joi dimineață, reprezentanții Ministerului Sănătății.


Potrivit acestora, bărbatul va rămâne la Institutul Matei Balș izolat complet de restul pacienților. Medicii au stabilit deja o schemă de tratament, iar starea sa este bună, neavând simptome specifice, mai spune Ministerul Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS