6.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorpul de Control al MAI, în continuare la Comitetul pentru Situații de Urgență Gorj

Corpul de Control al MAI, în continuare la Comitetul pentru Situații de Urgență Gorj

Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne se află de aproape o săptămână la Târgu Jiu.

Inspectorii de la București nu au mai plecat de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Gorj. Sunt verificate în detaliu toate activitățile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj și toate actele adoptate de la depistarea primului caz de coronavirus în județ.

Este vorba de tânărul, de 25 de ani, din comuna Prigoria, care ar fi intrat în contact cu italianul, de 71 de ani, care a vizitat județul Gorj, și care, la revenirea în Italia, a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Ambii s-au vindecat între timp. Corpul de Control verifică, de asemenea, cum și-au desfășurat activitatea instituțiile din subordinea Ministerului pentru a depista persoanele care au intrat în contact direct sau indirect cu tânărul din Prigoria și cu italianul, de 71 de ani.

243 de gorjeni sunt în izolare

În județul Gorj s-a aflat săptămâna trecută și Corpul de Control al Miniterului Sănătății. Verificarea a vizat Direcția de Sănătate Publică și Serviciul de Ambulanță Județean Gorj. Corpul de Control a venit la Gorj după demiterea șefei DSP Gorj, Carmen Ivanov. Aceasta a fost acuzată de comunicarea de date eronate către autoritățile centrale, în legătură cu persoanele afectate de coronavirus și probele recoltate.

În prezent, în județul Gorj sunt 261 de persoane în izolare și zero în carantină. Numărul celor aflate în izolare este în creștere ușoară, raportat la situația săptămâii trecute. Direcția de Sănătate Publică Gorj acționează în continuare în condiții lipsite de transparență față de public. Publicul nu știe câte probe sunt recoltate în fiecare zi, câte persoane intră și ies din izolare.

Dacă rezultatele la analize sunt toate pozitive. A fost schimbat din funcție și purtătorul de cuvânt al DSP Gorj, însă situaţia nu s-a schimbat. Nu s-a comunicat nici măcar că pe site-ul DSP Gorj care este numărul persoanelor aflate în izolare și în carantină, actualizat în timp real.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS