În ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 – 29 martie 2020, vom trece la ora de vară.
Ceasurile vor fi date cu o oră înainte. Astfel ora 03:00 va deveni ora 04:00 și vom dormi cu o oră mai puțin.
Ora de vară este ora legală adoptată de unele țări sau teritorii pe timpul unei părți a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii și până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori greșit numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.
În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), și ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).