-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de sancțiuni aplicate în ultima lună de polițiștii locali

Zeci de sancțiuni aplicate în ultima lună de polițiștii locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au aplicat în ultima lună 25 de sancțiuni contravenționale, pentru constatarea unor fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea nr. 61/1991, în cuantum de 13.300 de lei.

Principalele abateri constatate au fost: provocarea și participarea efectivă la scandal în locuri publice; consum de băuturi alcoolice în locuri publice; amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor, proferarea de injurii și expresii jignitoare, de natură să tulbure ordinea publică; lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri; tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote; atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane, la săvârșirea unor astfel de fapte.

Patrule în zona unităților școlare

De asemenea, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 900 de lei, pentru nerespectarea unor reguli instituite prin acte normative emise de către Consiliul Local Târgu Jiu. În perioada de referință, au fost soluționate 62 de sesizări, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege. O atenție deosebită a fost acordată supravegherii unităților de învățământ aflate în zona de responsabilitate, fiind desfășurate 34 de acțiuni privind menţinerea ordinii publice în imediata apropiere a acestora.

„Pe 15.02.2020, polițiștii locali aflați în serviciu pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu au observat un conducător auto despre care aveau indicii rezonabile că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt pentru care au solicitat intervenţia lucrătorilor din cadrul Poliţiei Române. Polițiștii locali au acordat sprijin lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipale Târgu Jiu în vederea prinderii bărbatului, în cauză fiind întocmit dosar penal de către cei în drept, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Zilnic, au fost desfășurate acțiuni pentru identificarea cerşetorilor, a copiilor lipsiţi de supravegherea şi ocrotirea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a persoanelor fără adăpost, procedând la încredinţarea acestora serviciului public de asistenţă socială în vederea soluţionării problemelor acestora, în condiţiile legii. În perioada 1.02.2020 – 29.02.2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică-Intervenție au depistat, în zona de responsabilitate, două persoane căzute pe stradă, pentru care au luat, de îndată, măsura acordării primului ajutor și anunțarea Serviciului Județean de Ambulanță“, a declarat Florin Băluță, șeful Poliției Locale Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS