6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVioleta Alexandru: Este inadmisibil să se închidă Casele de Pensii

Violeta Alexandru: Este inadmisibil să se închidă Casele de Pensii

Ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că nu suntem în acest moment în situația în care să închidem instituții publice. Închiderea Caselor de Pensii este inadmisibilă, iar astfel de evenimente sporesc riscul de contaminare cu coronavirus la oficiile poştale, a declarat joi ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.

Fac un apel la instituțiile aflate în coordonarea Ministerului Muncii să dea dovadă de responsabilitate și de solidaritate. măsurile vor fi luate proporțional. nu suntem în acest moment în situația în care să închidem instituții publice (…) Prima grijă a angajatorilor și a angajaților trebuie să fie aceea de a asigura protecția și de a lua toate măsurile de prevenție, a declarat joi ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.

Nu există niciun motiv ca instituţiile ministerului Muncii să fie închise

Ministrul Muncii a criticat incidentul în care conducerea unei Case de Pensii din Bucureşti a decis închiderea instituţiei, explicând că efectul a fost aglomerarea oficiilor de Poştă, situaţie care a crescut riscul de îmbolnăvire la oficiile poştale.

„Este inadmisibil să se închidă Casele de Pensii, aşa cum am aflat că s-a întâmplat la Bucureşti. Cer public preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice să ia măsuri, până la demiterea conducerii Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, respectiv a Caselor de Pensii din sectoare. Nu avem cum să pasăm responsabilitatea de la o instituţie la alta. Ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti a făcut ca pensionarii să fie trimişi de la Casa de Pensii, unde nu se mai lucrează decât pentru acordarea ajutoarelor de înmormântare, către Poştă, acolo unde angajaţii oficiilor poştale au fost expuşi unei situaţii de aglomerări de persoane la coadă, ceea ce în mod evident nu face decât să sporească riscul de contaminare prin faptul că în oficiile poştale este în acest moment aglomeraţie. Nu aceasta este soluţia”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul interimar al Muncii a apreciat că nu există niciun motiv pentru care instituţiile publice din coordonarea Ministerului să fie închise în acest moment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS