7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCE: Vom folosi toate instrumentele pentru a atenua consecințele pandemiei

CE: Vom folosi toate instrumentele pentru a atenua consecințele pandemiei

COVID-19 este o urgență majoră în materie de sănătate publică pentru cetățenii, societățile și economiile noastre, cu infecții înregistrate în statele membre. Reprezintă, de asemenea, un șoc economic major pentru UE. Prin urmare, Comisia a prezentat astăzi, 13 martie, un răspuns imediat pentru atenuarea impactului socioeconomic al pandemiei COVID-19, axat pe un răspuns coordonat la nivel european.

Comisia va utiliza toate instrumentele de care dispune pentru a atenua consecințele pandemiei, în special:

  • Asigurarea aprovizionării sistemelor de sănătate, prin menținerea integrității pieței unice, a producției și distribuției de lanțuri valorice;
  • Sprijinirea oamenilor astfel încât veniturile și locurile de muncă să nu fie afectate în mod disproporționat și să evite efectele permanente ale acestei crize;
  • Sprijinirea întreprinderilor și asigurarea faptului că lichiditățile sectorului nostru financiar pot continua să ajute economia
  • Permiterea statelor membre să acționeze în mod decisiv și coordonat, prin utilizarea flexibilității depline a schemelor privind ajutorul de stat și Pactului de stabilitate și de creștere.

Flexibilitatea schemelor privind ajutoarele de stat

Principalul răspuns fiscal la COVID-19 va proveni din bugetele naționale ale statelor membre. Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ia măsuri rapide și eficace pentru a sprijini cetățenii și companiile, în special IMM-urile, care se confruntă cu dificultăți economice din cauza pandemiei COVID-19.

Statele membre pot concepe măsuri de sprijin ample, în conformitate cu normele UE existente. În primul rând, acestea pot decide să ia măsuri, cum ar fi subvenții salariale, suspendarea plății impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată sau contribuții sociale.

În plus, statele membre pot acorda sprijin financiar direct consumatorilor, de exemplu în cazul serviciilor anulate sau al biletelor care nu sunt rambursate de către operatorii în cauză. De asemenea, normele UE privind ajutoarele de stat le permit statelor membre să ajute companiile să facă față deficitelor de lichidități și care au nevoie rapid de ajutor pentru salvare. Articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE permite statelor membre să despăgubească companiile pentru prejudiciile cauzate în mod direct de evenimente excepționale, inclusiv măsuri în sectoare precum aviația și turismul.

În prezent, impactul pandemiei de COVID-19 în Italia este de o asemenea natură și amploare încât permite utilizarea articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE. Aceasta oferă posibilitatea Comisiei să aprobe măsuri de sprijin naționale suplimentare pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru.

Evaluarea Comisiei privind utilizarea articolul 107 alineatul (3) litera (b) pentru alte state membre va adopta o abordare similară. Comisia pregătește un cadru juridic special în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE pentru a fi adoptat, în caz de nevoie.

Comisia este pregătită să colaboreze cu toate statele membre pentru a se asigura că eventualele măsuri naționale de sprijin pentru combaterea COVID-19 pot fi puse în aplicare în timp util.

Flexibilitatea cadrului fiscal european

Comisia va propune Consiliului să aplice flexibilitatea totală prevăzută de cadrul fiscal al UE, astfel încât statele membre să poată pune în aplicare măsurile necesare pentru limitarea extinderii virusului și atenuarea efectelor socio-economice negative.

În primul rând, Comisia consideră că pandemia de COVID-19 se califică drept un „eveniment neobișnuit aflat în afara controlului guvernului”. Aceasta permite adaptarea cheltuielilor excepționale, cum ar fi cele cu asistența medicală și măsurile de salvare specifice pentru companii și angajați.

În al doilea rând, Comisia va recomanda ajustarea eforturilor fiscale necesare cerute statelor membre în cazul unei creșteri negative sau al unor scăderi majore ale activității.

În cele din urmă, Comisia este pregătită să propună Consiliului să activeze clauza derogatorie generală pentru a permite un sprijin mai general al politicii fiscale. Această clauză ar suspenda, în cooperare cu Consiliul, ajustarea bugetară recomandată de Consiliu în cazul unei recesiuni economice grave în zona euro sau la nivelul întregii Uniuni.

Asigurarea solidarității în cadrul Pieței Unice

Numai prin intermediul solidarității și al unor soluții coordonate la nivel european vom fi în măsură să gestionăm în mod eficient această situație de urgență în materie de sănătate publică. Solidaritatea este esențială în această criză, în special pentru a se asigura că produse de bază, necesare pentru a atenua riscurile de sănătate provocate de pandemie, pot ajunge la cei care au nevoie de ajutor. Este esențial să acționăm împreună pentru a asigura producția, depozitarea, disponibilitatea și utilizarea rațională a echipamentelor medicale de protecție și a medicamentelor în UE, în mod deschis și transparent, în loc să se ia măsuri unilaterale care restricționează libera circulație a produselor esențiale pentru sănătate.

Comisia ia toate măsurile necesare în acest scop, inclusiv prin îndrumarea statelor membre cu privire la modul de punere în aplicare a unor mecanisme de control adecvate pentru a garanta siguranța aprovizionării, prin lansarea rapidă a unei proceduri comune de achiziții publice pentru aceste bunuri și emiterea unei recomandări privind echipamentul de protecție care nu poartă marcajul CE.

Colaborarea pentru circulaţia mărfurilor

Pandemia COVID-19 are un impact major asupra sistemelor de transport, având în vedere legătura strânsă dintre lanțurile de aprovizionare europene, susținute de o rețea extinsă de servicii de transport de mărfuri pe uscat, pe mare și în aer.

Comisia colaborează cu statele membre pentru a asigura circulația mărfurilor esențiale la frontierele terestre. Industria aeronautică internațională și europeană a fost afectată în mod special. După cum a anunțat președinta von der Leyen pe 10 martie, pentru a contribui la atenuarea impactului economic și ecologic al epidemiei, Comisia propune o legislație specifică pentru a excepta temporar companiile aeriene de la regula „folosește sau pierzi”, prin care transportatorii aerieni trebuie să utilizeze cel puțin 80 % din sloturile lor de aeroport într-o anumită perioadă pentru a le menține slotul anul următor.

În cele din urmă, Comisia colaborează cu statele membre, cu autoritățile internaționale și cu principalele asociații profesionale din UE pentru a monitoriza impactul crizei asupra sectorului turismului și pentru a coordona măsurile de sprijin.

Mobilizarea bugetului UE

Pentru a oferi un ajutor imediat IMM-urilor care au fost grav afectate, bugetul UE va utiliza instrumentele sale existente pentru a sprijini aceste companii cu lichidități, complementar măsurilor luate la nivel național.

În săptămânile următoare, 1 miliard de euro va fi redirecționat de la bugetul UE ca garanție pentru Fondul European de Investiții, în vederea stimulării băncilor pentru furnizarea de lichidități IMM-urilor și întreprinderilor cu capitalizare de piață medie. Acest lucru va ajuta cel puțin 100.000 de IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare de piață medie din Europa să beneficieze de finanțare în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro. De asemenea, vom ajuta debitorii care sunt afectați în mod negativ, prin amânarea ratelor la credit (“credit holidays”).

Atenuarea impactului asupra ocupării forței de muncă

Trebuie să protejăm angajații împotriva șomajului și a pierderilor de venituri pentru a evita un efect permanent. Comisia este pregătită să sprijine statele membre în acest sens, promovând, în special, programele de lucru pe termen scurt, respectiv programele de perfecționare și recalificare profesională care și-au dovedit eficacitatea în trecut.

De asemenea, Comisia va accelera pregătirea propunerii legislative privind un „Un sistem european de reasigurare de șomaj”  cu scopul de a sprijini politicile statelor membre de păstrare a locurilor de muncă și a competențelor.

În plus, inițiativa de investiții privind răspunsul împotriva virusului (Corona Response Investment Initiative) va facilita mobilizarea Fondului social european, un fond destinat sprijinirii angajaților și asistenței medicale.

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)  ar putea fi, de asemenea, mobilizat pentru a sprijini lucrătorii disponibilizați și lucrătorii care desfășoară o activitate independentă în condițiile actualului și viitorului Regulament. Până la 179 milioane de euro sunt disponibile în 2020 pentru a lupta împotriva crizei provocate de coronavirus

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS